Ionuț Filimon : ”Acțiunea de împădurire din data de 14 martie de la Soveja va fi amânată”

0
661

Acțiunea de împădurire de la Soveja programată sâmbătă, 14 martie, a fost anulată. Potrivit informațiilor, campania „O pădure cât o țară”, organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României a fost anulată datorită epidemiei (COVID19).


Foto: Ionuț Filimon (Coordonator echipă voluntari)

”Având în vedere campania de împădurire „O pădure cât o țară”, ce urma să se organizeze în comuna Soveja, organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, la care s-a alăturat un număr semnificativ de voluntari, sănătatea şi bunăstarea participanţilor este o prioritate pentru noi.
In calitate de organizator al grupului de voluntari, am făcut toate demersurile pentru a obţine cele mai bune sfaturi în această privinţă, mai ales că România, ca și alte țări din UE se confruntă cu epidemia de (COVID19).

   În încercarea de a limita impactul, autorităţile de sănătate publică şi guvernele din întreaga lume au acţionat cu rapiditate, luând măsuri pentru a încetini şi preveni răspândirea virusului. Între aceste măsuri se află şi evenimentul de la Soveja, la care ar fi trebuit sa participăm în calitate de voluntari. Din păcate, acțiunea din data de 14 martie va fi amânată, aceasta făcându-se doar cu personalul silvic și în număr cât mai redus.
Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru faptul că ați dat curs acestui apel de voluntariat!”, arată într-un comunicat de presă, Ionuț Filimon, coordonatorul echipei de voluntari din județul Vrancea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here