Ionuț Filimon (PNL Soveja): ”Primarul Ciolan face abonament la banul public pentru firme de partid”

0
470

 

Foto: Ionuț Filimon 

   ”Ca și la celelalte lucrări, ordonatorul de credite, adică primarul cu nume predestinat Ciolan, pare că nu se mai satură și dorește să muște cu sete din bugetul local al primăriei Soveja. În mod tipic afacerilor cu statul, primarul Ciolan împarte „ciolanul” cu o firmă despre care presa a relatat că nu are angajați și nici expertiza necesară în domeniu. De ce s-a ajuns aici? Pentru că dl. primar a crezut și încă mai crede că sovejenii s-au învațat că merge și așa. Adică avand un asfalt turnat la mișto, cu trotuare late de 80 cm în loc de 1,60 m, cu o canalizare începută de ani buni făcută tot la mișto. Aducțiunea de apă este, de fapt, aducțiune de noroi, iar parcul cu care se laudă stă sa se ducă la vale când plouă.

Ca și cum nu ar fi de ajuns, primarul Ciolan a mai descoperit o găselniță, încredințarea directă, către o firma fără nici un istoric, a actualizării Planului Urbanistic General, o bagatelă de aproape 33.000 euro.

Asta în condițiile în care datoria publica a primăriei Soveja, este de peste 800 mii euro. În ritmul impus de dumneavoastră câteva generații sunt bune de plată.
Oare nu va este jenă, căci sunteți un om ajuns la o vârstă înaintată, să mințiți și să spuneți ca ati atras Fonduri europene pentru Soveja? Unde sunt banii?

Rușinică dl primar Ciolan, rușinică, cu siguranță dacă ați fi fost un primar corect și un om care să țină cu sovejenii ați fi făcut treabă în această comună.

Oare nu vă este jenă de ce arătăm lumii când la sfârșit de săptămână vin turisti, puțini și ei la număr, și văd dezastrul din Soveja? Chiar nu vă mișcă situația în care s-a ajuns? Răspunsul de bun simt este acela că sunteți de mult depășit de situație. Din acest motiv refuzați să vorbiți cu presa sau cu sovejenii, nici măcar cu cei care v -au dat votul. Măcar lor trebuie să le răspundeți, să le dați socoteală pentru gestionarea defectuoasă a banului public.

V-ați  trimis oamenii să-i amenințe cu diverse mesaje și ați preferat sa băgați frica în cei mai slabi. Ați profitat de buna credință și naivitatea oamenilor. Domnule primar, am crezut până în ultimul ceas că vă veți trezi, dar din păcate la dumneavoastră se aplică o veche vorba românească care sună așa – Omul din beție se trezește dar din prostie NU.

Nu va mai puteți bate joc de sovejeni și de o comună care deja se afla în faliment! Atitudinea dumneavoastră de moșier pe plantație nu mai merge! Cred ca sovejenii au văzut cu cine au de-a face, o administrație putredă care are doar un singur interes, interesul personal nicidecum interesul oamenilor.

 

Ionuț Filimon

Președinte PNL Soveja

 

Citește: Primăria Soveja, contract de 33.000 de euro unei firme fără activitate și angajați

Madalin Barbu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here