Românii muncesc mult, dar iau bani puțini! Cum stăm la capitolul productivitate? Statistică îngrijorătoare de 1 Mai:

0
330

Statistică îngrozitoare pentru români, aflați în plină vacanță de Ziua Muncii. Lucrul este dezorganizat şi programul este lung, iar productivitatea lasă mult de dorit.

Suntem printre primii în Europa la capitolul numărul de ore lucrate, dar avem printre cele mai mici salarii de pe Bătrânul Continent. Angajaţii din România, lucrează în medie, aproape 41 de ore pe săptămână. Ocupăm astfel, locul 9 în Uniunea Europeană în funcţie de numărul orelor lucrate. Spre exemplu, într-o săptămână, românii muncesc cu o oră mai mult decât spaniolii şi cu aproximativ două ore mai mult decât francezii sau italienii. E drept, românii muncesc ceva mai puţin decât britanicii, care ocupă primul loc în acest top, anunță Digi24.ro.

Cu toate acestea, românii au printre cele mai mici salarii din Uniunea Europeană – 565 de euro pe lună, în medie. Doar bulgarii câştigă mai puţin decât noi – aproape 460 de euro pe lună. Iar dacă ne uităm la statele vestice în care se lucrează mai puţin, vedem că salariile nete sunt mai mari. Angajaţii din Spania şi Italia câştigă în medie 1.700 de euro pe lună, iar cei din Franţa şi Germania peste 2.200 de euro.

Fenomenul este explicat de specialişti prin faptul că românii muncesc mult, dar produc puţin. Potrivit datelor statistice, productivitatea muncii reprezintă aproape 62 la sută din media europeană. Şi în acest caz, doar bulgarii au o productivitate mai redusă. Pe de altă parte, în vestul Europei acest indicator depăşeşte media europeană.

Orele lucrate într-o săptămână:

Marea Britanie 42,3

Polonia 41,1

Bulgaria 41

România 40,7

Germania 40,4

Spania 39,9

Franţa 39,0

Italia 38,8

(sursa: Eurostat)

Salariul mediu

Bulgaria 457 euro

Romania 565 euro

Polonia 832 euro

Spania 1.749 euro

Italia 1.758 euro

Marea Britanie 1.990 euro

Franța 2.225 euro

Germania 2.270 euro

(sursa: Eurostat)

Productivitatea muncii

(% din media UE)

Bulgaria 45,4%

România 61,6%

Polonia 74,2%

Marea Britanie 101,1%

Spania 101,9%

Italia 107,4%

Germania 105,8%

Franţa 114,8%

(sursa: Eurostat)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here