Actualitate

Beat și fără permis. Isprava unui tânăr de 25 de ani

La data de 12 martie 2025, în jurul orei 01:00, un echipaj de poliție de la Secția 3 Poliție Rurală Liești a oprit în trafic, pentru control, pe strada Gării, din comuna Independența, județul Galați, un autoturism condus de un bărbat de 25 de ani, din aceeași localitate, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat pozitiv, valoarea indicată fiind de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, polițiștii au stabilit că autoturismul îi aparține tatălui bărbatului aflat la volan, însă acesta nu cunoștea faptul că fiul său ar fi luat vehiculul cu scopul de a-l conduce fără a avea acest drept.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și furt în scop de folosință.

Cercetările sunt continuate de polițiști, iar în funcție de rezultatul buletinului de analiză toxicologică vor fi dispuse măsuri legale în consecință.

Inspectoratul de Poliție Județean Galați reamintește tuturor conducătorilor auto importanța respectării legislației rutiere și atrage atenția asupra consecințelor grave ale conducerii sub influența alcoolului sau fără permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *