,,Zilele Râmnicului Sărat,, plătite de un patron
Primarul municipiului Râmnicu Sărat a făcut un anunț surprinzător referitor la evenimentului dedicat ,,Zilelor Râmnicului Sărat,,.
Evenimentul va fi organizat și în acest an, chiar dacă primăria trece printr-o situație financiară grea, generată de criza financiară declanșată de Ilie Bolojan.
Astfel, în perioada 22 – 24 august, râmnicenii sunt invitați să participe la sărbătoarea ,,Zilelor Municipiului Râmnicu Sărat,, eveniment plătit în mare parte de un afacerist local.
„Primăria nu va aloca bani din bugetul local pentru organizarea <Zilelor municipiului Râmnicu Sărat>, cheltuielile pentru organizarea tradiționalului spectacol din Piațeta Primăriei urmând a fi suportate de un investitor privat. Deși România traversează vremuri dificile, marcate de o acută criză financiară, viața trebuie să meargă înainte. <Zilele municipiului Râmnicu Sărat> se sărbătoresc, an de an, în apropierea zilei de 15 august, de Sfânta Maria Mare, Maica Domnului fiind proclamată oficial ocrotitoarea orașului. Și în acest an, în ajunul „Adormirii Maicii Domnului”, invit râmnicenii să participe la procesiunea religioasă cu Epitaful Maicii Domnului”, a spus Sorin Cîrjan.

