Un militar din Focșani a fost la un pas să își ucidă camarazii de arme din Afganistan
Militarul vrâncean Dumitru Gabriel Marin, în vârstă de 34 de ani, a fost la un pas să-și ucidă camarazii în timpul unei misiuni care s-a desfășurat în 2017.
Conform Adevărul, în urmă cu câteva zile, la Tribunalul Iași s-a dat o sentință definitivă în acest caz, unde militarul vrâncean a fost condamnat la două luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei. Mai mult, aceeași instanță l-a obligat la prestarea a unui număr de 60 de ore de muncă în folosul comunității. În urma cercetărilor desfășurate de superiorii săi, s-a constata că vrânceanul ar fi fost neglijent în mânuirea armamentului în timp ce se afla în baza militară din Kandahar: „Militarul a scos capacul cutiei mecanismelor și port închizătorul, fără a scoate încărcătorul din armă. Efectuând operațiunile de montare a armamentului, a introdus, accidental, cartuș pe țeavă și a executat percuția de control„, se arată în decizia superiorilor.
Mai mult, în urma greșelii militarului vrâcena, doi militari au avut de suferit; pe unul dintre aceștia un cartuș l-a lovit în partea superioară a piciorului drept, iar suflul rezultat din arderea gazelor și glonțului i-a provocat celuilalt leziuni. Militarii răniți nu au depus plângere pe numele colegului lor de arme, chiar dacă unul dintre aceștia s-a aflat, aproximativ trei luni, într-un spital din Germania pentru a se recupera.
