Actualitate

Explicația sunetelor ciudate auzite miercuri seara, pe cerul de deasupra Râmnicului Sărat

Somnul locuitorilor municipiului Râmnicu Sărat dar și al altora din comunele învecinate a fost deranjat, miercuri seara, de o serie de sunete puternice provenite din cer.
Oamenii, unii neștiutori, alții informați eronat, au început să își dea cu părerea pe rețelele de socializare despre proveniența sunetelor.

Este vorba despre exercițiul european „Defender Europe 20” care se desfășoară în lunile aprilie-mai.
Chiar și așa, exercițiul din acest an are o amploare mult mai mică din cauza pandemiei mondiale de Coronavirus. NATO a anunțat de mai mult timp că a redus amploarea principalului exercițiu militar din acest an, la care urma să participe 37.000 de militari, proveniți din șapte țări europene, inclusiv România.
„Defender-Europe 20 este un exerciţiu condus de Statele Unite. Statele Unite au anunţat că vor reduce numărul de participanţi americani şi vor evalua activităţile din cadrul Defender-Europe 20, ca răspuns la focarul de coronavirus ”, a declarat un oficial al Alianţei pentru EFE, care a precizat că siguranţa personalului este „prioritară”, scrie Agerpres.

CITEȘTE ȘI:„Captura anului” făcută de polițiștii din Râmnicu Sărat: Interlop și contrabandist periculos prins din întâmplare în municipiu
Comandamentul forţelor americane în Europa a spus, la rândul său, că „exerciţiul a fost modificat ca mărime şi amploare” şi că, începând de vineri, toate mişcările de personal şi echipamente din Statele Unite în Europa au încetat.
Aceste manevre, cele mai mari planificate de NATO în acest an, urmau să fie efectuate în şapte ţări europene: Belgia, Olanda, Germania, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. Au fost înregistrate cazuri de coronavirus în toate aceste ţări, unde urmau să fie desfăşurate trupe din 17 state aliate şi partenere.
Exerciţiile erau planificate în perioada 20 aprilie – 20 mai, dar mişcările echipamentelor şi ale personalului au început în februarie şi aveau să dureze până în iulie.
Scopul Defender-Europe 20 este de a consolida pregătirea strategică, prin implementarea unei forţe de luptă credibile în Europa, în sprijinul NATO şi al Strategiei Naţionale de Apărare, conform comandamentului SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *