Anchete

Director de instituție, dreptate cu pumnul chiar în sediul unității conduse de acesta

 

Totul s-a întâmplat pe data de 7 octombrie, într-unul din birourile Administrației Domeniului Public, unde director-interimar este electronistul Gabriel Ștefan Ionică. Toată întâmplarea nu ar fi ieșit la lumină dacă mai mulți angajați, sătui de abuzurile la care sunt supuși de conducere nu se hotărau să vorbească.

Scandalul a început după ce Ionică nu a vrut să ponteze câțiva angajați, aflați sub îndrumarea inginerului Roșca Costică, șeful compartimentului „Asfaltări” din cadrul ADP, pentru o anumită perioadă din vară. Dorind să afle motivul acestei sancțiuni, Roșca l-a întrebat pe directorul Ionică care este problema și de ce refuză să își ponteze angajații, chiar dacă aceștia se aflau în perioada respectivă la muncă. Printr-o atitudine caracterizantă, Ionică i-ar fi răspuns ironic că în aceste condiții îi va tăia lui acele ore de program. Evident nemulțumit de situație, inginerul i-a atras atenția asupra atitudinii și comportamentului aberant, lucru care l-a nemulțumit pe culturistul Ionică. Fiindcă Ionică este un tip serios și se ține mereu de cuvânt, acesta i-a tăiat în cele din urmă câteva ore de program inginerului Roșca, lucru care l-a nemulțumit pe fostul sportiv. Ca o paranteză, vă reamintim că Ionică are obiceiul să se prezinte la muncă târziu după orele dimineții, motivând că „nu se poate trezi matinal„, lucru care i-ar putea aduce și lui, dacă dreptatea ar fi egală pentru toți, tăieri din orarul de muncă. Aflat într-un birou alături de alte persoane, Roșca încerca să afle motivul pentru care nu i-au fost pontate orele respective, moment în care în acea cameră a venit Ionică care le-a cerut celorlalte persoane aflate în incintă să iasă căci „ar avea ceva de discutat cu domnul Roșca”. Când și ultima persoană a ieșit din birou, Ionică s-a năpustit mișelește asupra  inginerului Roșca. Auzind zarva din birou câțiva angajați au intrat și au văzut grozăvia. Imediat după acest incident, Costică Roșca și-a depus actele pentru emiterea unui  certificat medico-legal care să ateste loviturile primite și a depus o plângere la poliție. Roșca este decis să meargă mai departe pentru a-și face dreptate.

Un important om din fruntea municipiului i-ar fi angajat avocat agresorului Ionică

Dacă ar fi să dăm crezare zvonurilor apărute în ultima perioadă, un pion cheie din administrație i-ar fi recomandat directorului-agresor Ionică un avocat care să îl apere în eventualitatea ajungerii scandalului în instanță, neluând măsura suspendării sau a aplicării altor sancțiuni care se recomandă în astfel de situații, chiar dacă avea această autoritate asupra lui Ionică. Am contactat telefonic și doi membrii PNL pentru a cere o părere vis-a-vis de cele întâmplate în sediul ADP-ului; consilierul local Viorel Horjea s-a arâtat profund dezamăgit de cele întâmplate în instituția păstorită de Ionică și crede că acesta nu mai are ce căuta la conducerea ADP-ului. Totodată, co-președinta filialei PNL Râmnic, Cornelia Pușcașu a dezavuat la rândul dumneaei cazul și consideră că dreptatea nu se face cu pumnul și sunt alte mijloace civilizate de rezolvare a conflictelor. Această nouă situație în care principalul perturbator este Ionică continuă șirul abuzurilor și intervențiilor deplasate făcute în spațiul public de director Prin această atiduine arogantă și sălbatică, Ionică a dat dovada faptului că, gândirea îi este încremenită în perioada Inchiziției și că un astfel de om, care amenință râmnicenii pe stradă, se ceartă cu ceilalți șefi de instituții din oraș și are un comportament sfidător nu are ce căuta în postul de director-interimar al unei astfel de instituții publice.

Atitudine josnică față de subalterni

Cei câțiva oameni, angajați ai ADP care au avut curajul să discute cu noi, au preferat să rămână sub anonimat, fiindcă astfel și-ar fi pierdut locul de muncă au afirmat că periodic, mașini ale instituțiilor de control ale statului vizitează instituția pentru a verifica documente arhivate din perioada fostului director Aristotel Manolescu. Aceeașj oameni au mai spus că instituția s-a dovedit, cel puțin la timpul fostei conduceri, o mașinărie de scurs bani către anumite societăți conectate la puterea locală. Ba mai mult, vechile rapoarte întocmite de angajații Curții de Conturi care au efectuat verificări au scos la iveală nenumărate nereguli petrecute la ADP. Ionică îi tratează cu dispreț pe majoritatea angajaților Administrației Domeniului Public și ori de câte ori are prilejul îi sancționează pentru diferite chestii mai mult sau mai puțin justificate. Angajații spun că Ionică nu a comandat tăierea propriilor ore de lucru în momentele în care întârzie nepermis de mult la program. 

Vina se poate împărți la doi

Dacă ar fi să judecăm la rece cele întâmplate, putem afirma că vina acestui incident se împarte la doi; jumătate lui Ionică și cealaltă jumătate „omului cheie” care nu a luat decizia să îl schimbe din funcție cu alte ocazii trecute, când Ionică a avut și alte comportamente deviante față de subalterni sau față de râmniceni. Dacă ar fi să îi punem pe cei doi în balanță, pe Costică Roșca și pe Ionică, ne putem da seama imediat că Roșca este o legendă vie a Râmnicului prin prisma performanțelor sportive obținute de-a lungul timpului, pe când Ionică este un nimeni ajuns printr-o conjunctură politică în funcția de director al unei importante instituții râmnicene. Regretăm la rândul nostru situația neplăcută în care s-a aflat domnul Costică Roșca și facem apel la Poliție să urgenteze rezolvarea plângerii depuse de acesta și totodată autorităților competente, în special conducerii municipiului și Consiliului Local Municipal să ia o măsură disciplinară în cazul lui Ionică. Considerăm că dacă Ionică va mai rămâne în această funcție ar putea reprezent un pericol public și pentru ceilalți angajați. Totodată, ceilalți oameni care au avut amabilitatea de a discuta cu noi au promis că dacă situația nu se va schimba nici după apariția în presă a acestui scandal, sunt hotărâți să facă front comun împotriva neregurilor și să depună plângeri în masă către instituțiile ierarhice de control și disciplină ale statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *