Anchete

Nereguli în interiorul CSM Râmnicu Sărat


În urmă cu aproximativ două săptămâni, în perioada evaluărilor micilor fotbaliști ai grupelor 2000 și 1999 un incident mai puțin plăcut s-a petrecut în forul decizional al Clubului Sportiv Municipal. Unele informații obținute de la persoane din interiorul CSM-ului au scos la iveală faptul că directorul clubului, Ionel Matache, l-a exclus din echipă pe fostul antrenor al grupei de juniori 2000.

În data de 10.08.2014, un lot de fotbaliști format din aproximativ 15 copii s-a deplasat în municipiul Brașov în vederea susținerii unor competiții fotbalistice în cadrul Brașov Junior’s Cup. Din lotul format inițial de conducerea clubului pentru competiția brașoveană, au fost lăsați acasă trei jucători cheie pe motivul „insuficientei pregătiri sportive”. Unul din cei trei copii indisponibilizați este și fostul căpitan al grupei 2000. Dezamăgirea cumplită care s-a abătut asupra moralului celor trei copilași se datorează dorinței puternice de a evolua în fața colegilor dar și a evidențierii eforturilor depuse în ultimul an. Părinții celor trei viitori fotbaliști s-au arâtat profund nemulțumiți de decizie și spun că nu au fost înștiințați inițial cu privire la schimbarea planurilor conducerii CSM-ului.
Cum era și firesc, persoanele în cauză au încercat să obțină lămuriri cu privire la decizia de ultim moment a directorului CSM, dar și lămuriri legate de înlăturarea antrenorului grupei 2000. Replica conducerii CSM-ului nu s-a lăsat prea mult așteptată, justificarea excluderii din echipă a antrenorului bazându-se doar pe supoziții.
În altă ordine de idei, un document din interiorul Clublui Sportiv Municipal demonstrează faptul că în perioada 01.07.2009 și 30.06.2012, „jucătorul Ciobanu Mihai”, respectiv „domnul Matache Ionel” au primit „Contracte Civile de Jucători”. Mai exact, în perioada mai sus menționată, conform articolului 3 din documentul CSM, clubul „se obligă să plătească, pentru perioada menționată mai sus, o indemnizație netă în valoare de 3.400 lei/lună domnului Ciobanu Mihai”. Drepturile bănești ale jucătorului erau achitate până la data de 25 a fiecărei luni. Pe de altă parte, domnul Matache Ionel, de asemenea „jucător de fotbal la echipa de seniori, de la CSM Râmnicu Sărat” primea, conform contractului civil, o indemnizație netă de 13640 lei. Acești bani „erau achitați în 11 rate lunare compuse din indemnizație de efort – 450 lei/lună și venituri proprii de 790 lei/lună”. În cazul domnului jucător Matache Ionel, durata contractului a fost de 10 luni, de la data de 01.08.2009 – 30.06.2010.
O retrospectivă a „Liga2.ro” arată clar că CSM a rezistat în liga a II-a un singur sezon. Același material de presă aparținând Liga2.ro menționează lotul complet de fotbaliști folosit de CSM Râmnicu Sărat în sezonul 2009-2010, lot în care nu se regăsesc numele domnilor Matache și Ciobanu. Printre rezultatele obținute de CSM în sezonul competițional 2009-2010 amintim înfrângerea în fața Sportului Studențesc cu 8 la 0, umilința de acasă cu FCM Bacău (0-4) și memorabilul 4 – 1 la Gloria Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *