Rebeliunea de la Vadu Roșca (Vrancea) a lui Ceaușescu: Aici, după ceea ce a făcut, a fost blestemat de săteni „să moară cu mâinile legate la spate”
După ce a scăpat ca prin minune din accidentul aviatic de la Moscova, unde s-a prăbușit cu un avion, pe 4 noiembrie 1957, generalul Nicolae Ceaușescu, la acea vreme având vârsta de 39 de ani și aflându-se în postura de al doilea om din Ministerul Forțelor Armate, se deplasează personal, în localitatea vrânceană Vadu Roșca, unde țăranii se opuneau colectivizării.
Ajuns acolo, Ceaușescu împușcă, pe loc, nouă săteni și rănește ori arestează alți zeci care împărtășeau aceleași opinii contrare. După acest episod, sătenii îl blesteamă pe Ceaușescu să moară legat, cu mâinile la spate, fără să se poată ruga, așa cum și sătenii uciși de el au fost omorâți. Dintre toate țările ajuns în blocul comunist, România a fost țara care s-a opus cel mai mult măsurilor anti-socialiste luate de comuniști, având și cea mai lungă rezistență. În iarna anului 1957, Nicolae Ceaușescu, proaspăt scăpat dintr-un accident aviatic produs la Moscova, unde Grigore Preoteasa își pierde viața, iar el se alege cu o arsură la mâna dreaptă, află că sătenii din Vadu Roșca, Vrancea, se opun colectivizării. Aflându-se în floarea vârstei și pe un trend crescut de simpatie în rândul comuniștilor, Ceaușescu vine personal în Vrancea pentru a se ocupa de cei care blamau sistemul colectivist, însă nu înainte de a da ordin ca toate unitățile Securității Statului și cele de intervenție de la Tecuci să înconjoare micuța localitate vrânceană. Sătenii își aduc aminte că lumea era speriată la auzul veștii sosirii lui Ceaușescu la ei în localitate: „Crengile au început să tremure, deși vântul nu se pornise„. își aduc aminte oamenii locului.
4 decembrie 1957. O zi neagră pentru Vadu Roșca. Tancurile ajung aici
Tancurile se apropiau periculos de localitate, însă sătenii, cu mic cu mare, s-au pregătit pentru „bătălie” cu furci și topoare. Oamenii strigau că pământul e al lor și că nu vor să îl dea. În tot acest timp Ceaușescu nu are vreme de pierdut. Potrivit martorilor oculari, Ceaușescu stătea fix între două tancuri cu turelele îndepărtate spre biserică. La un moment dat, Ceușescu ridică mâna, iar ca la un semn, mitralierele din camioane încep să trag. Asemenea unui film de groază, strigătul de disperare al oamenilor care cad pradă rafalelor de cartușe este acoperit de sunetul clopotului bisericii din localitate. „Era haos. Se auzea doar sunetul morții.„, își amintește unul dintre supraviețuitori.
CITEȘTE ȘI: Descoperă județul Buzău: Tot ce trebuie să știi despre județul tău, într-un singur articol
Costică Arnăbaș cade în genunchi și, desfăcut fiind la piept, strigă cu mâna strânsă pe mânerul toporului că nu va ceda. Alături de el, Aurica Dimofte, este secerată de gloanțele comuniștilor. „Dana a lu’ Radu”, așa cum era cunoscută în sat avea doar 28 de ani. Era mamă, însă pentru nenorociții de comuniști nu a contat. Este împușcată pe loc. În tot acest timp Ceaușescu urlă ca un descreierat „Să le dăm răzvrătiților ceea ce vor!”. Un alt sătean, Aurică, își amintește că „Omul ăla mic (n.r. Ceaușescu), îmbrăcat în scurtă albastră, mi-a tras un bocanc în burtă și m-a înjurat. Cinci zile am sângerat. Da’ eu nu am zis nimica, numai am gemut și l-am blestemat, așa, în gând, să moară cum au murit ai mei, neîmpărtășiți și cu mâinile legate la spate. Să îți țâșnească sângele pe gură, așa mi-am spus în gând„. Seara de 4 decembrie aduce, pentru micuța localitate vrânceană, 48 de răniți. Morții erau adunați noaptea și aruncați într-o groapă comună, undeva lângă Focșani, fără cruce și fără nume. Cei arestați au fost supuși la torturi de neimaginat. Erau bătuți zi și noapte. Nea Crăciun, o altă victimă a ambiției personale a lui Ceaușescu își aduce aminte: „Pe mine, că eram mai tânăr, m-au bătut cu parul numai în cap. De atunci nu prea mai aud„.
Două luni mai târziu începe procesul
Pe 17 ianuarie 1958 începe procesul, iar Ioniță Haralambie este considerat „instigator”. Primește 14 ani. Cea mai mică pedeapsă dictată atunci a fost de cinci ani, plus doi de interdicție și confiscarea averii. Ca să nu mai apară focare de revoltă, Ceaușescu a dat ordin ca în sat să rămână câțiva ghiogari (n.r. activiști înarmați cu bâte, detașați acolo pentru a-i determina pe țărani să intre în colectiv).
După 1990, supraviețuitorii au ridicat un monument modest pentru Aurel Dimofte (29 de ani), Ionuț Cristea (22 de ani), Ion Arcan (14 ani), Dumitru Crăciun (29 de ani), Toader Crăciun (49 de ani), Stroie Crăciun (31 de ani), Dumitru Marin (29 de ani), Marin Mihai (42 de ani) și pentru Dana Radu (28 de ani).
După mai bine de 60 de ani de la acel moment, nimeni din Vadu Roșca, Vrancea, nu mai comemorează nimic.