..Națională,, mai liberă
Odată cu darea în folosință a traseului Autostrăzii A7 pe segmentul de drum Focșani – Râmnicu Sărat – Buzău, mare parte a traficului rutier înregistrat pe DN2E85 s-a mutat pe șoseaua de mare viteză aflată încă în construcție.
Cei aproximativ 80 de kilometri de autostradă care leagă cele două județe este funcțională încă de la finalul anului trecut, rămănând ca pe parcursul acestui an și alte loturi să fie date circulației.
În prezent, șoferii care obișnuiesc să facă naveta între localitățile Focșani, Râmnicu Sărat sau Buzău au observat o diminuare a valorilor de trafic pe acest segment de drum.
Astfel, circulația pe DN2E85 a fost decongestionată, iar numărul autoturismelor s-a redus simțitor.
Rămâne însă de văzut dacă în preajma principalelor sărbători de peste an, ,,naționala,, va fi iarăși sufocată de mașini care circulă bară la bară, cel puțin în Râmnicu Sărat, sau dacă circulația va fi mult mai fluidă.
Cel mai probabil, DN2E85 va rămâne o șosea internă, de legătură cu localitățile aflate în proximitate, pe care vor circula în special riveranii.