Adevărata poveste din spatele triplului asasinat din Râmnic

“Să nu ucizi!” Așa ne-a învățat Domnul Dumnezeu prin intermediul lui Moise când a elaborat cea de-a VI-a poruncă a Decalogului. Această poruncă este încălcată zilnic de sute de oameni de pe întreg Globul Pământesc. Aceștia își ucid aproapele din fel de fel de motive care nu au la bază un temei justificat.

Unii ucid pentru pâine, alții pentru femei, o mare parte pentru dreptate, însă cei mai mulți ucid într-un moment de rătăcire mentală și spirituală. Florin Marcu a reușit să șocheze o țară întreagă când a ales să curme viața unor suflete nevinovate. Cazul, petrecut pe 8 mai, a bulversat întreaga comunitate locală râmniceană prin cruzimea faptelor, dar mai ales pentru mobilul crimei. Polițiștii nu au elucidat nici până în clipa de față motivul exact care a stat la baza actului necugetat săvârșit de Florin. Aceștia au stabilit că “o ceartă conjugală” a fost mobilul crimei.
    Fiind vorba de o urbe mică, Râmnicu Sărat nu a fost obișnuit niciodată cu evenimente notabile în vatra suflării urbane, însă cazul micuțelor Nicoleta și Andreea a căzut ca un fulger peste comunitate. La momentul producerii crimei, presa județeană și națională a scris că “Florin Marcu își implica iubita în racolarea prostituatelor.” sau “Marcu făcea parte dintr-o grupare de proxeneți care forța minorele să se prostitueze.” Aceste titluri l-au etichetat imediat pe Marcu, transformându-l rapid în  “Monstrul de la Râmnicu Sărat” sau “Ucigașul cu sânge rece”. Adevărul este că nimeni nu știe cu exactitate motivul clar al producerii crimei, însă Marcu a fost de la început identificat de opinia publică drept un criminal cu sânge rece. Însă oare, chiar toată vina a fost a lui ? Familia lui Florin a fost afectată de cele întâmplate, plângându-se de faptul că “nu mai au liniște de când grozăvia s-a petrecut” și “Toți ne acuză că am crescut un criminal!”. De unde să știe oamenii că fiul lor va săvârși o asemenea faptă ? Dacă Florin, noi sau dumneavoastră v-ați putea alege destinul, probabil că ați opta pentru altceva. Chiar dacă Florin a fost un “nenorocit pentru că racola fete și le forța să se prostitueze”, probabil că făcea acest lucru pentru binele familiei. Făcea această “meserie” pentru a le pune o pâine pe masă micuțelor. Dacă societatea în care trăim nu l-ar fi exteriorizat, catalogându-l drept “țigan”, probabil că astăzi, Florin muncea legal într-o fabrică, iar fetițele lui îl strângeau cu tărie la piept seara, mulțumindu-i pentru cele două bomboane pe care le-a adus. Însă Florin a avut ghinionul să aparțină unei etnii slab reprezentate la nivelul percepției publice. 
    Florin Marcu a rămas în memoria vecinilor și apropiaților drept un “om cumsecade, respectuos și care își iubea familia nespus de mult”. În ultima perioadă, după comiterea triplului asasinat, Florin Marcu a fost ținut în spitalul penitenciar Jilava, fiindcă boala de care suferea, diabetul, se agravase. Având mintea învăluită de umbra faptelor comise, Marcu a mai încercat o dată să își curme viață, însă priceperea medicilor de la Spitalul Floreasca l-a salvat pentru a doua oară. Atacat din toate părțile de un sistem bolnav, în subconștientul lui Florin a încolțit rapid ideea suicidului. Când am întrebat un apropiat al familiei cum a fost posibil ca Florin să își injecteze o supradoză de insulină, acesta ne-a răspuns că “Florin era hotărât să își încheie socotelile cu viața. A fost măcinat de gândul faptelor sale. Probabil el a strâns toate dozele administrate zilnic, iar când a crezut că a acumulat o cantitate suficientă și-a injectat-o.”  
    Reprezentanții spitalului Floreasca erau obișnuiți cu vizitele lui Marcu în unitate pe diferite pretexte, însă aceștia se pare că urmăreau altceva; le era teamă ca Marcu să nu moară la un moment dat la ei în “ogradă”, declanșând astfel o anchetă care ar fi putut scoate în evidență alte nereguli. Se pare că râmniceanul și-a injectat insulina în spitalul-penitenciar Rahova, iar medicii de acolo au decis să îl transporte de urgență la Floreasca pentru ca oamenii de acolo să îi salveze din nou viață, însă cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul. Ca urmare a celor întâmplate, rudele Adinei, iubita lui Florin au strigat la unison că “S-a făcut dreptate!”, sărbătorind parcă o morbidă reușită a legii compensației. Un alt apropiat al femiliei fetei ucise a dorit să confirme cele spuse de vecini; “(…) vă spun sigur că nu avea niciun gând să îl lase. (…) întrebați un psiholog de ce a făcut crima asta oribilă, dar vă spun sigur că nu au fost certuri între ei și nu a fost vorba niciodată că îl lasă.” Această persoană a dorit să înlăture supoziția apărută în presă care menționa că “Adina l-a amenințat pe ucigaș că îl va părăsi dacă se va întoarce în pușcărie.”. Aceeași persoană din anturajul Adinei s-a arâtat revoltată de un alt fapt; “Presa nu este interesată să afle cine l-a ajutat să facă rost de insulină. (…) unde au fost cei care trebuiau să îl păzească?” Cu alte cuvinte, persoana care a afirmat cele relatat mai sus este nemulțumită că Florin, călăul micuțelor, a murit prea ușor și nu s-a chinuit în închisoare. Tot aceeași persoană din familia Adinei ne-a mai spus că este mâhnită din cauză  că “cei care se ocupau de Florin nu au luat măsuri ca el să nu se sinucidă.” Doamna care încă nu s-a împăcat cu ideea că Florin s-a sinucis, mai este revoltată și  pentru că presa nu îi ține partea: “(…) am vorbit cu un reporter (…) și după aia a difuzat numai jumătate din ce am spus eu și au mai băgat și miniciuni de la ei.”
    Ițele poveștii sunt încurcate precum căile Domnului. Din momentul comiterii faptei și până în prezent presa a avut subiect de tocat, iar tipografiile de imprimat. Un lucru rămâne sigur; două familii își plâng morții. Una nu înțelege nici până acum de ce Florin a decis să își omoare și fetițele, iar cealaltă își apleacă privirea în pământ atunci când merge la piață. Cert este că ura care s-a instalat între cele două tabere o să dureze, iar victimele colaterale nu se vor mai întoarce niciodată în banca a doua de la geamul clasei în care învățau.