Editorial

Povestea tinerei râmnicene care a reușit să colaboreze cu cele mai mari case de modă din lume

Râmniceanca care a reușit să colaboreze cu cele mai mari nume din industria modei, precum Christian Lacroix, Karl Lagerfeld sau Giorgio Armani este astăzi unul dintre cei mai bine cotați PR la nivel mondial.

Mare parte a timpului călătorește în diferite colțuri ale lumii, aproximativ 6 luni pe an, însă când nu este solicitată preferă să locuiască la Paris.
Janina Nectara (28 de ani), căci despre ea vorbim, este originară din Râmnicu Sărat, fiind fata inginerului Cristea Constantin, cel care nu cu mult timp în urmă a reușit să câștige un proces în fața preotului-primar Holban, litigiul fiind balta de pescuit de la Boldu. Nectara este licențiată în politici de marketing în cadrul ASE București, concomitent urmând și cursurile Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, însă nu a apucat să-și susțină cea de-a doua licență pentru că soarta i-a oferit o oportunitate de nerefuzat în Franța. De ceva vreme a devenit soția prezentatorului TV de la Antena 3, Felix Rache, deținătorul unui restaurant din municipiu. Odată ajunsă la Paris află prin intermediul unui anunț că a fost deschis un curs de management al afacerilor în modă. A plătit cu aproximativ 8000 de euro cursurile școlii „Paris Fashion Institute„, însă într-un final investiția s-a dovedit a fi inspirată. După terminarea cursurilor a rămas să lucreze pentru a căpăta experiență la Godfrey Deeny, fondatorul revistei Vogue L’Uomo. Grație acestui job, Nectara a început să cocheteze cu prezentările de modă ale marilor case de creație. În 2011 mânată de pasiunea tot mai arzătoare pentru o carieră în modă, lansează un blog specializat în prezentarea evenimentelor internaționale de modă, însă tratează și subiecte generaliste precum afacerile sau sănătatea.
Până la această vârstă, râmniceanca se poate mândri cu un portofoliu bogat în care apar bifate colaborările cu Alexander MqQeen, Christian Lacroix, Hermes, Yohji Yamamoto sau Azzedine Alaia.
Întrebată în 2013 despre cum vede viitorul României, această a răspuns fără să stea pe gânduri că „agricultura este un domeniu cu potențial pentru România„. În opinia ei, micii afaceriști locali sunt nevoiți să plătească taxe mult prea mari și să vândă produse la prețuri mici. Nectara s-a gândit când a dat acest răspuns la tatăl său, inginer agronom care „lucrează de dimineața până seara într-un sector care ar putea da rezultate fabuloase, asta dacă ar fi ajutat de stat„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *