Susținător la primărie al unui fost pușcăriaș, azi membru de seamă în ProRomânia Buzău
Partidul lui Victor Viorel Ponta, Pro România, prezent și la Buzău, are în rândurile sale o serie de indivizi a căror moralitate poate fi pusă la îndoială. Un astfel de partizan este și Muzgoci Doru Constantin, un cetățean adus în politica județeană în anul 2012, însă a eșuat lamentabil într-un fotoliu de consilier județean, fără să aibă vreun aport deosebit sau vreo competență anume.
Localnicii din Nehoiu îl descriu pe Muzgoci drept „un etern candidat la primăria Nehoiu” și, după ce a trecut prin mai multe partide în goana sa după ciolan, a făcut o oprire îndelungată în PSD, făcând în acea vreme echipă cu pușcăriașul Lungu Florentin, fost primar la Nehoiu. Muzgoci nu a excelat niciodată în niciun domeniu, însă o perioadă a fost „antemergătorul” lui Lungu, atrăgând mereu atenția în campania electorală în 2012 prin faptul că se afla permanent în spatele lui Lungu și transmițând deseori mesaje alambicate.
Acest pseudo-politician nu are nicio simpatie la electoratul din Nehoiu, drept dovadă fiind atât neînțelegerile cu oamenii de rând din Nehoiu cât și conflictul cu membrii fostului său partid, în urma căruia Murgoci a fost exclus din PSD.
Surse din anturajul fostului edil Lungu afirmă despre Muzgoci că aceștia au intrat imediat în conflict după câștigarea alegerilor locale la Nehoiu. Mai mult, „echipa” Lungu-Muzgoci nu a fost niciodată bine văzută în PSD Nehoiu pentru că cei doi au fost impuși forțat în această organizație, după ce inițial a încercat să îi șantajeze pe cei de la PDL, unde erau membri în 2012, cerându-le acestora, spun aceleași surse, nu mai puțin de 100.000 de euro pentru campania electorală de la Nehoiu.
Oamenii din Nehoiu îl știu pe acest individ „scos din uz” și din prisma aburelilor electorale pe care le îndrugă, însă localnicii, din bun simț, îl tolerează și continuă să îl asculte asta și pentru a nu intra în conflict cu acesta. Pentru a întări ideea că Muzgoci este un panglicar, le reamintim locuitorilor din Nehoiu de faptul că acest individ le-a promis localnicilor că drumul județean care leagă Podul Negru-Gura Teghii va fi asfaltat, minciuni ce erau lansate pe piață în fiecare an după alegeri, atât în 2012, 2013 cât și în 2014.
CITEȘTE ȘI: O buzoiancă de 22 de ani a ieșit seara să alerge și când s-a întors acasă a suferit un infarct
În ceea ce privește arta condeiului, același Muzgoci are și aici o expertiză, dovadă fiind chiar pseudoblogul său pe care a avut proasta inspirație să publice textele. Toate acele texte îl calificau drept analfabet funcțional în mintea și viziunea nehoienilor.
Și pentru că am alocat suficient de mult spațiu pentru un nimeni venit de nicăieri, îmi permit să le remintesc nehoienilor un alt episod, altul decât susținerea la primărie a unui pușcăriaș; este vorba despre fiul acestuia și despre amenințările lui la adresa fostului director al liceului din Nehoiu. Despre acest ultim episod evidențiat în articolul de față puteți găsi mult mai multe informații în mediul online.