Cuvintele care vindecă orice

Toţi oamenii se rănesc sau se jignesc unii pe alţii. O fac din greşeală, din egoism, din lipsă de sensibilitate sau pur şi simplu din neatenţie sau din prostie.Uneori, aceste răni, pot distruge definitiv o relaţie. Se întâmplă acest lucru dacă nu se  clarifică situaţia, adică:

-Cel ofensat nu îl confruntă pe ofensator cu fapta lui; ofensatorul poate nici nu şi-a dat seama că l-a supărat sau rănit pe celălalt

-Părţile implicate nu cer şi nu oferă iertare
-Se readuc în discuţie, conflicte vechi ce au fost o dată analizate şi rezolvate.

 Nu există speranţă pentru o relaţie dacă atunci când apar conflicte sau ofense ele nu se discută.  „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta , du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă ai câştigat pe fratele tău”. (Matei 18:15)

Dacă cineva ţi-a greşit, nu întârzia să îi spui că te-a jignit, dar fără supărare şi fără mânie. În acelaşi timp:
-Permite-i să se justifice.
-Lasă-l mai întâi pe el (ea) să vorbească
-Ascultă-l ca să vezi de ce s-a comportat sau a vorbit într-un anumit fel.
-Oferă-i prezumţia de nevinovăţie. În foarte multe cazuri (mai ales când este vorba de familie sau prieteni) atunci când discuţi, vezi că de fapt nu există motive de supărare

Nu întotdeauna ne vine uşor să îl confruntăm pe celălalt cu faptele sale (o persoana imatură nici nu doreşte acest lucru). Este mai uşor să acuzăm, să ne supărăm sau să ne enervăm. Este mai simplu, mai ispititor şi mai răzbunător să îl bârfeşti la alte persoane. Dar Dumnezeu ne îndeamnă: Du-te şi vorbeşte cu cel ce te-a lezat! Clarifică situaţia! Nu judeca, până nu vorbeşti cu el (ea). Atitudinea aceasta cere mai mult curaj decât iertarea. Şi mai multă smerenie. Oricum este greşit să spui că ai iertat, dacă nu te-ai confruntat cu cel ce te-a rănit. Niciodată nu va fi o iertare cu inima şi mici sau mari resentimentele vor rămâne acolo să roadă, să puroieze şi să răbufneacă din când în când afară. Curajul de a asculta părerea celui care te-a lezat ajută la maturizarea fiecăruia, ajută chiar la adâncirea relaţiei, ajută la o mai bună cunoaştere şi înţelegere reciprocă. Şi cel mai adesea se va vedea că ceea ce te-a supărat nu are nici un suport, că totul a fost o simplă neînţelegere. Adesea prietenia între cele două părţi devine mai intimă, după o discuţie calmă de clarificare a neînţelegerilor, această prietenie capătă noi nuanţe şi noi profunzimi.
Aşa a lăsat Dumnezeu, ca noi să ne formăm şi să ne maturizăm prin ciocnirea noastră reciprocă, prin şlefuirea reciprocă a părţilor colţoase a temperamentului nostru. De aceea „Du-te si spune-i”.  Ai curajul de a proceda corect! Conflictele, jignirile şi rănirile pot apărea peste tot: în familie, între rude, între prieteni, in comunitatea bisericească,  la locul de muncă. Pentru că noi suntem oameni diferiţi, cu temperamente, preferinţe, scopuri şi viziuni diferite. Modul în care un creştin se  comportă într-o situaţie conflictuală arată cât de matur este. În acelaşi timp rezolvarea conflictului după modelul arătat de domnul Iisus Hristos ajută la dezvoltarea şi maturizarea noastră, la mai buna înţelegere de sine şi mai bună înţelegere a celorlalţi. Atunci când neînţelegerile se discută, când motivaţiile sunt scoase la lumină, cel mai adesea conflictele se sting, vina poate fi iertată, rănile pot fi vindecate. Aşa ne îndeamnă Cuvântul Scripturii: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta , du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă ai câştigat pe fratele tău”. (Matei 18:15) Există însă o mândrie (imaturitate spirituală), confundată cu o atitudine de smerenie, de cumsecădenie care spune: „Lasă că vei trece şi peste asta, vei uita.” Problema este că nu se trece, nu se uită, ci se acumulează resentimente. Iar resentimentele produc răceală, duşmănie şi ură şi îl încarcă pe cel pe care îl consideri vinovat cu şi mai multe păcate, adesea închipuite. Nu poţi să uiţi şi readuci în lumină întregul istori al greşelilor celui vinovat. Când nu discuţi cu cel care ţi-a greşit, discuţi cu alţii, iar aceasta înseamnă bârfă. Bârfa, adică împărtăşirea supărărilor cu altcineva decât cel ce ţi-a greşit, ţi se pare dulce iniţial, crezi că te răzbună, dar la urmă nu lasă decât otravă şi anhilează posibilităţile de clarificare, împăcare şi refacere a relaţiei. Bârfa este cel mai imatur mod de reacţie într-un conflict. Un rău foarte mare în conflictele a două părţi, îl fac cei ce ascultă şi încurajează bârfe. Aceştia de obicei „pun paie pe foc”, aprind şi mai tare conflictul, luîndu-i adesea posibilitatea de a se mai stinge vreodată. Nu este deloc cinstit, ca cel neimplicat, să asculte şi să încurajeze astfel de bârfe. Unui creştin adevărat nu îi plac bârfele şi el te va îndemna să procedezi conform Sfintei Scripturii, adică îţi va spune să ai curajul de a-l confrunta pe semenul tău (fratele tău). Poate că ţi s-a greşit din neştiinţă şi ţi se cere iertare. Iartă! Nu este întotdeauna uşor să ierţi. A ierta coastă şi doare mai ales atunci când cel ce a greşit nu merită sau când există frica că nu va aprecia gestul sau că îl va înţelege greşit. Căci a ierta este pe lângă un act de generozitate şi un act de curaj. Dar a trăi cu povara resentimentelor şi a gândurilor de răzbunare este şi mai greu. Şi în ori ce caz nu îl vei schimba pe celălalt încăpăţânându-te să nu-l ierţi. Dacă ceva în lumea aceasta are putere de a ne schimba vieţile, aceasta este iertarea. Ea ne vindecă sufletul, ea înseamnă liberate şi eliberare pentru două persoane: a celui ce ţi-a greşit de pedeapsa greşelii, şi a ta, de povara neiertării. De aceea oferă iertarea imediat, ofer-o gratuit, ştiind că şi ţie ţi se iartă mereu. Ai putea spune: „Ceea ce ai făcut m-a rănit. Dar te-am iertat. Nu îţi voi aminti de acest lucru şi în cel mai scurt timp posibil voi uita ce ai făcut”. Pentru că iertarea presupune şi uitare. Aceasta este adevărata iertare!