FOTO: Această poveste îți va sfâșia sufletul: Fotografia care a făcut înconjurul lumii te va face să lăcrimezi
O poveste tristă face înconjurul lumii. Un cuplu de bătrâni din Canada urmază să fie despărțiți forțat după o căsnicie de 62 de ani, dintr-un motiv cu adevărat stupid. Wolf și Anita Gottschalk s-au căsătorit în anul 1954, însă după o viață petrecută împreună, autoritățile canadiene au decis să îi separe. Cei doi au fost mutați în case de bătrâni diferite din cauza lipsei de spațiu.
Momentul în care cei doi pensionari și-au luat rămas bun e unul care îți tai răsuflarea. Cu batistele la ochi, soții nu își pot stăpâni lacrimile de durere. Și-ar fi dorit să mai poată petrece împreună puținii ani care le-au mai rămas, însă sistemul bolnav și neprofesionist i-a despărțit pe nedrept. Fotografia a fost postată pe o rețea de socializare de nepoata celor doi. Aceasta a vrut astfel să tragă un semnal de alarmă asupra incompetenței sistemului de asigurări sociale. Aceasta a scris în dreptul fotografiei : „Este cea mai tristă fotografie pe care am făcut-o vreodată”. Pentru a nu-i despărți definitiv, familia îi transportă pe cei doi la fiecare două zile pentru a se vedea și de fiecare dată cei doi plâng când se văd.
CITEȘTE ȘI: VIDEO: Reacția halucinantă a unui băiat atunci când își vede iubita căzând de pe stâncă
În ciuda diagnosticului de demență pus lui Wolf Gottschalk, acesta își recunoaște soția de departe, iar amintirile legate de ei doi sunt intacte. În urma publicării cazului în presă, autoritățile au declarat că vor face tot posibiliul ca cei doi bătrânei să fie iar împreună.