Monden

Ghid de supraviețuire în municipiul Râmnicu Sărat: Lecția 1 – Ce trebuie să faci în cazul în care ești atacat de un câine maidanez

Să te atace un câine maidanez violent și înfometat nu este cea mai frumoasă experiență, iar cei care au trecut prin așa ceva știu că în astfel de momente, frica pune stăpânire pe întreaga minte, generând reacții necontrolate ale corpului. Cum municipiul Râmnicu Sărat nu duce lipsă de câini maidanezi, ba chiar aici ar putea fi înregistrat un pol al periculozității câinilor maidanezi, ne-am gândit să facem un ghid de supraviețuire în cazul unui atac de acest gen.

Dacă un adult are șanse mari să scape din colții unui câine, de cele mai multe ori copiii nu au ocazii foarte mari să se ferească de furia maidanezilor. Într-o astfel de situație trebuie plecat de la faptul că aceste animale nu au rațiune și se bazează în principal pe instinct, iar motivele pentru care câinii comunitari atacă oamenii sunt fie  pentru a-și proteja teritoriul, fie pentru că sunt provocați, ori pentru că sunt turbați. Experții au enunțat o serie de măsuri preventive pentru a ne proteja împotriva furiei patrupedelor, pe care vă invităm să le lecturați în continuare și, de ce nu, să le puneți în practică în astfle de situații.

Înainte de atac

*Dacă un câine mârâie la tine, te latră și vine agresiv spre tine trebuie să RĂMÂI CALM și să îi arâți animalului că NU ÎȚI ESTE FRICĂ DE EL. Dacă vei încerca să fugi, câinele își va da seama că îți este frică și te va urmări până te va prinde și te va mușca. 

*Nu sta față în față cu animalul. Întoarce-te lateral și utilizează vederea periferică pentru a urmări câinele.

*Dacă există cineva în apropiere, în mod calm, fără a striga, cere-i ajutorul.

*Încearcă să ignori pe cât posibil câinele, însă nu îl scăpa din privire. 

*Stai nemișcat pentru o perioadă scurtă de timp, iar mai apoi îndepărtează-te încet, cu pași mărunți.

*Încearcă să găsești un loc în care există  „o barieră” între tine și câine, de exemplu, un copac, o mașină sau o ușă.

CITEȘTE ȘI: O prezentatoare celebră și-a arâtat sânii la un post de televiziune, la o oră de maximă audiență

Măsuri defensive în timpul unui atac

*Dacă observi că animalul se îndreaptă spre tine, încearcă să îi distragi atenția cu un obiect pe care să îl poată mușca. O haină, o geantă sau un pulover întins pe jos, poate să îl deruteze pe animal. Dacă acesta se va năpusti asupra lui, vei obține câteva clipe prețioase în care să te retragi de zona periculoasă. 

*Dacă este posibil, poți utiliza un articol vestimentar pentru a acoperi capul câinelui, astfel încât să îi obturezi vederea. 

*Dacă nu ai reușit să îndepărtezi câinele și nici să îi distragi atenția, înfășoară-ți jacheta în jurul brațului pentru a-ți proteja arterele, atunci când animalul va sări să te muște. 

*Utilizează acest antebraț pentru a bloca animalul.

*Ține-ți ambele mâini într-un pumn pentru a-ți proteja degetele.

*Foarte important! Nu țipa! Dacă vei striga, vei irita animalul și mai mult și va deveni mai agresiv.

Ce faci, în mod concret, dacă ești mușcat de un câine

*Dacă ai epuizat toate variantele de mai sus și te afli în mijlocul unui atac canin, încearcă să nu tragi violent mâna sau partea corpului de care ești mușcat pentru a nu agrava rana, rupând carnea. 

*Folosește-te de mâini pentru a elibera strânsoarea. Pe cât posibil, prinde-l de picioare și ridică-l de la pământ, astfel, câinele se va simți nesigur și va face un pas în spate. 

*Păzește-ți organele vitale.

*În caz că te pune la pământ, ghemuiește-te în poziția fetusului și încearcă să îți protejezi gâtul, capul și brațele.

*Încearcă să nu te agiți foarte mult, în ciuda situației date. Cu cât te miști mai mult, cu atât câinele te va mușca și mai tare, crezând că îi va scăpa prada

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *