OFICIAL: Acestea sunt efectele negative ale reproșurilor în cuplu
De foarte multe ne manifestăm nemulțumiri față de partenerul de relație, iar de aici până la certuri fără sfârșit nu este decât un pas. Te-ai întrebat vreodată ce se află în spatele acestor reproșuri și ce efect au în cuplu? Se spune că într-un cuplu, o femeie intră cu speranța că bărbatul se va schimba, iar bărbatul cu speranța că femeia va rămâne la fel. Un experiement psihologic interesant a fost numit dulce-amărui după efectele rezultate în cuplu. Dulce, pentru că așa sunt toate începuturile, în special cele amoroase și amărui pentru că realitatea arată că amundoi primesc în timp tocmai efectul opus al așteptărilor inițiale.
Debutul relației de cuplu va aduce, pentru ambii parteneri, atât încântare cu privire la atributele și calitățile partenerului real, cât și activarea credințelor inconștiente despre partenerul ideal și relația de cuplu ideală. Cu cât relația evoluează și se dezvoltă cu atât etapa în care va apărea o umbrire a dorințelor ca celălalt să fie altfel se va accentua.
Cauzele comparațiilor
Comparațiile apar din nesiguranța personală a indivizilor, cât și din cauza frustrărilor imposibilității de a ne exprima deschis emoțiile, trăirile, vulnerabilitățile și nevoile. De regulă comparăm când nu putem cere ajutor. Odată cu evoluția relației ne dorim ca partenerul să fie altfel, întărind speranța că doar în momentul acela și noi vom putea fi altfel, mai fericiți și mai împliniți. Când unul dintre parteneri nu are încă autonomie emoțională va încerca să caute să se împlinească afectiv prin partener, în care va proiecta propriile frustrări și lipsuri interioare.
Partenerul ideal este un mit
Imaginea preconcepută a partenerului ideal este un complex inconștient. Acesta conține elemente atât din psihicul părinților, cât și al foștilor parteneri. Tot ceea ce ne înconjoară, de la modelele din viața fiecăruia, literatura romantică, filmele și imaginile ne pot alimenta idealul de partener și de iubire ideală. Pentru o femeie care nu s-a desprins emoțional de mama ei, partenerul ideal poate fi o închipuire a tătălui. Pentru un bărbat dependent de mamă, partenerul ideal pe care îl caută toată viața este caracterizat de mama sau idealizarea ei. Partenerul care compară o face doar mânat de propriile dezamăgiri sau frustrări, încărcându-l pe celălalt cu nemulțumirile sale. Când ambii parteneri devin doar o sumă de complexe și acuze, este evident că relația a devenit toxică pentru cuplu.
CITEȘTE ȘI: Cele patru semen care îți arată că ai nevoie de sex
Dacă într-o relație un partener este comparat frecvent cu unele imaginări, acela se va simți rănit, neînțeles, neapreciat, criticat și devalorizat. În astfel de situații, partenerii se vor confrunta cu presiunea de a fi diferit, iar membrii cuplului se vor considera agresați și vor simți nevoia să se apere pentru a-și proteja identitatea. În funcție de personalitatea fiecăruia, partenerii vor răspunde prin pasivitate și indiferență emoțională, fie prin reacții agresive. Aici intervine un moment critic când sentimentele se pot transforma în resentimente.
Încărcat pentru a fi acceptat în cuplu, partenerul comparat în permanență va acumula nemulțumiri pe care le va descărca tot în relație. Dinamica relațională se va redefini prin reacții de tipul „tratamentul mut„. Astfel vor apărea închiderea emoțională, rezistentă în fața activităților comune caracterizată prin crize subite de isterie sau descărcări emoționale necontrolate (furie, plâns, țipete, isterie, paranoia).
Încrederea în cuplu
Partenerii vor începe spre final să se evite reciproc și se vor implica în aria profesională, educațională sau socială. Pierderea stabilității cuplului, un efect negativ de tip lose-lose va afecta treptat ambii parteneri. Dacă partenerii nu vor reuși să comunice deschis, fiecare dintre indivizi vor căuta să își restabilească imaginea de sine și să se valorizeze în afara cuplului prin alte activități sau cu ajutorul altor persoane. Treptat, cei doi se vor îndepărta emoțional unul de celălalt atât de mult încât nu vor mai reuși să se reconecteze prea curând.