Accident feroviar în apropiere de județul Buzău: 11 victime
Un accident feroviar a avut loc miercuri, în zona gării Ploiești Triaj. Două trenuri s-au ciocnit frontal, iar 11 persoane au fost rănite. Conform informațiilor, trenul personal care circula pe ruta Ploiești Sud – București se afla în mișcare, iar trenul de marfă, aparținând unui operator privat, era staționat.
În momentul impactului, trenul de călători circula cu aproximativ 20 de km/h și era format din cuplu de patru vagoane etajate, având la bord un total de 50 de călători. Pasagerii trenului Regio 5008 au fost preluați din stațe cu trenul Regio 3008.
CITEȘTE ȘI:Serbarea de final de an susținută la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat
La fața locului locului au fost mobilizate două autospeciale de descarcerare, două vehicule de stingere, patru ambulanțe SMURD, o autospecială de terapie intensivă și una de transport personal și victime multiple, precizează ISU Prahova.
Una dintre persoanele rănite a suferit politraumatisme, fiind necesară intervenția elicopterului SMURD.