NATIONAL

Crimă asemănătoare celei de la Buzău | Un bărbat de 52 de ani și-a incendiat fosta iubită pentru că i-a refuzat avansurile

O crimă asemănătoare celei de la Buzău, când un tânăr și-a incendiat fosta iubită din cauza unei fotografii s-a repetat.

De data asta este vorba despre o crimă oribilă consumată în comuna Ștefan Vodă, din Călărași. Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 1 martie, în jurul orelor 01:00, atunci când Petre Dumitru, un recidivist în vârstă de 52 de ani a decis să se răzbune pe femeia care i-a refuzat avansurile, dar și pe soțul acesteia. Individul, închis pentru 11 ani pentru o altă crimă, a fost pus în libertate în urmă cu doi ani, atunci când a și revenit acasă, în comuna Ștefan Vodă din județul Călărași. De când a ajuns din nou în sat, vecinii spun că bărbatul reușise să se certe cu jumătate din sat, mai ales că era și alcoolic.

CITEȘTE ȘI: FOTO/VIDEO: Primăria Râmnicu Sărat, prin ADP, a început seria lucrărilor necesare pentru cartierele mărginașe

La un moment dat, Petre Dumitru și-ar fi adus aminte de o fostă concubină, Maria Nica, actuala soție a unui vecin de-al său. Pentru că acesta voia să reînnoade fosta idilă, făcându-i avansuri femeii, aceasta l-a refuzat de mai multe ori, lucru care l-a enervat la culme pe individ, astfel încât acesta a pus la cale un plan de răzbunare.

A confecționat două bombe artizanale cu benzină

În noaptea de 1 martie acesta a confecționat două bombe artizanale, respectiv două borcane pline cu benzină și cârpe. Ulterior a intrat în curtea casei în care Maria Nica și soțul ei dormeau. A spart geamul camerei în care cei doi soți se odihneau și a aruncat borcanele pline cu benzină în interior. Cele două bombe artizanale au provocat un incendiu uriaș, iar cei doi soți au ars de vii în propria casă. Chiar dacă vecinii au sunat la SNAU 112 și au sărit cu găleți de apă pentru stingerea flăcărilor, cei doi soți s-au ales cu arsuri grave pe o suprafață de 85% din corp, fiind transportați în stare gravă la spital. Conform medicilor, șansele femeii de supraviețuire sunt reduse.

După comiterea crimei, s-a sinucis ingerând otravă

După ce incendiul a fost stins, polițiștii au descins la locuința celui ce a comis crima, însă l-au găsit pe acesta mort. Conform anchetatorilor, Petre Dumitru s-a sinucis ingerând otravă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *