NATIONAL

Prețul gazelor naturale rămâne plafonat încă un an

Prețurile la gazele naturale rămân plafonate.

Guvernul a decis ca, pentru consumatorii casnici, prețul să nu depășească 0,31 lei per kwh, timp de un an, până la 1 aprilie 2027.

România este prima țară din Uniunea Europeană care a adoptat o astfel de măsură de protecție de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu.

Premierul Ilie Bolojan  a precizat că aplicarea acestui mecanism de plafonare a avut la bază trei  considerente. Cel mai important dintre ele fiind acela că, de la anul, România își va dubla capacitatea de producție a  gazelor naturale, situație în care țara noastră nu va mai depinde de importuri.

CITEȘTE ȘIPâine cu probleme produsă de Vel Pitar retrasă de la comercializare

La rândul său, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a precizat că executivul lucrează la un set de măsuri care să protejeze și companiile de oscilațiile neprevăzute ale prețurilor la energie de pe piețele internaționale.

El a subliniat că, odată cu intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă şi publicarea ei în Monitorul Oficial, urmează ca cele trei companii producătoare de gaze naturale din România să notifice Transgaz, să notifice furnizorii, să transmită ofertele de gaze disponibile şi capacităţile de gaze disponibile pentru furnizori, urmând ca furnizorii să intre în piaţă în baza acestei ordonanţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *