Stiri de Vrancea

Tânăr din Vrancea, prins cu 158 km/h în localitate

În perioada 29 decembrie 2023- 2 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au aplicat 209 sancțiuni contravenționale și au reţinut 47 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Aparatele radar amplasate au înregistrat 82 autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 34 dintre conducătorii auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.

Cu cea mai mare viteză în afara localității166 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui tânăr de 27 de ani, din Buzău, pe DN2 E85, în afara localității Racovițeni.

Cu cea mai mare viteză în localitate158 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui tânăr de 27 de ani, din Vrancea, pe DN2 E85, în localitatea Potârnichești.

Alte 11 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea priorității de trecere celor care aveau acest drept, pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale, pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

29 de sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă, dar şi alte 62 sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 70.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *