7 străzi principale din municipiul Buzău nu vor vedea asfalt în 2025
Un amplu proiect care vizează asfaltarea a șapte străzi importante din Buzău ar putea fi pus pe pauză sau chiar anulat.
Vorbim despre bulevardele Stadionului, Mareșal Averescu, Nicolae Bălcescu , porțiunea de la Primărie, șoseaua Spătarului și străzile Răscoalei și Drăgăicii.
Asfaltările pe aceste străzi depind de fondurile primăriei. Pentru 2025, Guvernul a decis să nu mai finanțeze proiecte de asfaltări, iar statul va oferi cofinanțări de doar 50% în cazul marilor proiecte de infrastructură naționale.
În prezent, primăria Buzău nu are banii necesari pentru îndeplinirea proiectului de asfaltare a celor șapte străzi.