A fost identificat agresorul taximetristului din Ialomița. Este vorba despre un tânăr de 28 de ani din comuna Cilibia
Principalul bănuit de comiterea unei tâlhări în noaptea de 5 spre 6 ianuarie pe raza comunei buzoiene Cilibia, asupra unui taximetrist din Ialomița, a fost identificat.
Este vorba despre un individ în vârstă de 28 de ani din Ialomița. Acesta a fost identificat în zona aeroportului Otopeni, chiar când se pregătea să fugă din țară. Potrivit unor informații, individul ar fi vrut să se ascundă în Franța. Astfel, în urma activităților specifice desfășurate de polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Pogoanele cu sprijinul celor de la Serviciul de Investigații Criminale Buzău și angajaților Secției 2 Poliție Rurală Grivița, Ialomița, oamenii legii au reușit să îl identifice rapid pe cel bănuit de comiterea atacului.
CITEȘTE ȘI: POLIȚIA ÎN ALERTĂ: Un individ din Cilibia a agresat un taximetrist
Pe parcursul verificărilor s-a aflat faptul că victima, șoferul taximetrului în vârstă de 62 de ani din Ialomița s-a întâlnit cu agresorul pe raza comunei ialomițene Miloșești. Pasagerul i-a solicitat șoferului de taxi să efectueze o cursă către localitatea buzoiană Cilibia. Se pare că la un moment dat, la intrare în localitatea de destinație, tânărul de 28 de ani l-ar fi agresat pe taximetrist și l-ar fi deposedat de două telefoane mobile și de suma de 326 lei.