ACCIDENT SPECTACULOS LA BUZĂU: Un BMW condus de un tânăr șofer beat s-a răsturnat în curtea unui buzoian
Accident în noaptea de Paște în județul Buzău. Patru tineri din Buzău și-au văzut moartea cu ochii după ce BMW-ul în care se aflau a părăsit șoseaua și s-a răsturnat în curtea unui localnic din localitatea buzoiană Padina. Cei patru, un băiat și trei fete, au scăpat cu răni care nu le pun viața în pericol.
Accidentul a avut loc pe DN2C, Buzău – Slobozia, într-o curbă periculoasă din localitatea Padina. Conform informaților, o cauză principală a producerii accidentului ar fi viteza excesivă și lipsa de experiență. Martorii spun că în momentul în care s-a izbit de zidul casei, bolidul ar fi avut aproximativ 100 de km/h, iar după aceea a plonjat într-un copac, pe care l-a smuls din rădăcini. În cele din urmă BMW-ul s-a rostogolit pe plafon.
CITEȘTE ȘI: „Buget controversat” pentru municipiul Râmnicu Sărat
După accident, un prieten al celor care au produs accidentul a venit la fața locului pentru a-i prelua pe pasageri. Mai târziu polițiștii au reușit să îl depisteze pe șofer. Acesta ar fi părăsit locul accidentului pentru că era beat. În cele din urmă șoferul mașinii. un bărbat de 33 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.