Actualitate

Atenție dacă circuli cu mașina în Buzău. De luna viitoare șoferii pot plăti amenzi uriașe

Începând din luna februarie, atât staționara în locurile interzise cât și parcarea neregulamentară a mașinilor în municipiul Buzău îi poate lăsa fără bani pe mulți șoferi buzoieni sau pe cei aflați în tranzit. Polițiștii locali au inițiat o campanie de informare a cetățenilor cu privire la acțiunea de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.

Cert este că până la finalul lunii ianuarie, polițiștii locali vor distribui 5000 de pliante în care sunt menționate toate informațiile cu privire la ridicarea vehiculelor, în special baza legală, amenzile la care se supun cei prinși pe picior greșit, precum și locațiile în care vor fi depozitate autovehiculele ridicate. Ridicarea vehiculelor, a autovehiculelor şi a remorcilor ce staţionează neregulamentar pe domeniul public al municipiului Buzău are la bază Hotărârea Consiliului Local Municipal Buzău, nr. 188/2017, precum şi H.G nr. 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006  si  H.C.L nr. 188 din 30 iunie 2017, după cum se arată în comunicatul de presă al Poliţiei Comunitare. În documentul transmis de Polițiștii locali se arată că :”Măsura respectivă va fi aplicată de la 1 februarie, în următoarele cazuri: oprirea/staţionarea autovehiculelor în staţiile mijloacelor de transport public de  persoane; în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue; pe treceri de pietoni, in zone rezidentiale/pietonale; pe trotuare şi piste de biciclete; pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 metri; în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice; în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauză, să treacă peste acest marcaj; în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos.„.

CITEȘTE ȘI: Lovitură devastatoare pentru șoferii care dețin astfel de vehicule: Iată cu cât va crește rovinieta pentru ei în 2018

În situaţia în care un proprietar se pomeneşte că i s-a ridicat maşina trebuie scoată din buzunar 600 de lei pentru a o recupera. Tarifele au fost stabilite de municipalitate în conformitate cu prevederile H.C.L. 188/2017 (ridicare= 300 lei, transport= 200 lei, depozitare= 100 lei/zi). Dacă utilizatorul sau proprietarul, după caz,  se prezintă la autovehicul şi nu se mai efectuează transportul şi depozitarea, se va achita doar suma de 300 lei, reprezentînd deplasarea pentru ridicare.Autovehicuele ridicate prin dispoziţia agentului constatator fie că este el poliţist local sau poliţist rutier-, vor fi transportate şi depozitate la sediul S.C. URBIS SERV S.R.L. Buzău din  Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 56.Sancţiunea pentru staţionare, conform O.U.G. 195/2002, republicată, art. 108/1/b/7, este de 4-5 puncte de amendă şi 3 puncte penalizare la permisul de conducere (jumătate din minimul amenzii în valoare de 290 lei în 48 h, conform O.G. nr. 2/2001, republicată).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *