Camerele care verifică rovignetele la podul Mărăcineni vor rămâne pe poziții
Dacă săptămâna trecută se discuta despre schimbarea locației camerelor pentru verificarea rovignetei de la podul Mărăcineni la Poșta Câlnău, iată că astăzi situația rămâne incertă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere, Alin Șerbănescu, camerele vor fi mutate în maximum o lună de zile, această întârziere reprezentând timpul necesar pentru definitivarea aprobărilor necesare de la Electrica și racordarea sistemelor la rețeaua de energie electrică. Abia după acest interval de timp camerele ar putea fi desfăcute de pe actualul amplasament și mutate pe E85 la ieșire din Poșta Câlnău spre Râmnicu Sărat.
CITEȘTE ȘI: VIDEO: Filmul final de prezentare al proiectului european FOCUS