De ce ar trebui transformată închisoarea din Râmnicu Sărat în Memorial
În ultima perioadă se vorbește tot mai des de transformarea fostei închisori de la Râmnicu Sărat în Memorial, pentru ca generațiile viitoare să afle despre ororile petrecute în spatele zidurilor de cărămidă cu plasă ghimpată. Dar haideți să vedem totuși de ce închisoarea ar trebui transformată într-un loc de “pelerinaj”; cum Sighetul are “Memorialul Durerii – Victimele Comunismului” așa ar trebui să aibă și Râmnicul – o istorie a celei mai crunte închisori din perioada comunistă.
Tot aud discuții despre “Ce grea a fost închisoarea de la Râmnic!”, “Acolo a fost încarcerat Corneliu Coposu”, “Ce practici barbare foloseau paznicii.”, etc. Pe lângă toate acestea știați că aici, la Râmnic, Constantin Titel – Petrescu (1888 – 1957) a fost încarcerat șapte ani în regim de detenție specială ? În iunie 1948 a fost arestat și condamnat pentru “trădarea intereselor clasei muncitoare”. După ce a trecut pe la Sighet, a fost eliberat în 1995 în urma unei scrisori adresate conducerii partidului prin care își recunoștea greșelile și glorifica realizările mărețe ale socialismului. Regimul celular sever la care a fost supus la Râmnicu Sărat îi va grăbi sfârșitul; a murit în 1957. Alți colegi de partid, în special din regiunea Râmnicului care au încercat în timpul detenției să îl ajute, au făcut lungi ani de pușcărie. Este și cazul fostului politician local, Petrache Corbu.
Alături de Titel – Petrescu, Constantin Hagea a fost un alt nume sonor care a făcut cunoștință cu pușcăria râmniceană. Născut în anul 1909 la Măgina (Aiud) a murit la Râmnicu Sărat pe 6 decembrie 1960. Ca o scurtă descriere a carierei sale politice, amintesc faptul că în perioada 1944-1945 a fost deputat de Alba și secretar general adjunct al PNȚ Transilvania. După arestarea lui Iului Maniu, este prins în anul 1954 și întemnițat inițial la Jilava, după la Aiud, iar ulterior își găsește sfârșitul în camerele reci ale închisorii de la Râmnicu Sărat. Ca și ceilalți colegi ai săi este aruncat la groapa de gunoi – Memoria, Nr. 8.
Ion Lugojanu, co-director al ziarului Universul, doctor în drept la Paris, ministru al Instrucției Publice, al Justiției și al Comerțului în guvernul Mironescu și Vaida-Voievod, ministru plenipotențiar la Roma și delegat de două ori la Societatea Națiunilor Unite de la Geneva este condamnat la muncă silnică pe viață la Râmnic. Moare în 1954.
La lista numelor grele care și-au găsit sfârșitul în această închisoare blestemată se adaugă și numele cardinalului Alexandru Todea. La 30 ianuarie 1951 este din nou arestat împreună cu episcopii Ioan Ploscaru, Ioan Dragomir,Iuliu Hirțea și episcopii catolici Tit Liviu Chinezu și Ioan Cherteș. În urma unui proces penal, ÎPSS Alexandru Todea a fost condamnat la muncă silnică pe viață sub acuzația de “periocol al societății românești” de către Tribunalul Militar București.
Teodor Roxin, avocat din Oradea, a fost președintele organizației județene a PNȚ Bihor, membru al Delegației Permanente a partidului și deputat în mai multe legislaturi, este arestat și condamnat sub acuzația de “acțiuni în vederea reorganizării PNȚ”. Și-a găsit sfârșitul la Râmnicu Sărat.
