Doi militari buzoieni și-au pierdut viața în Afganistan
Tragedie în Afganistan. În timpul unui exercițiu militar de instrucție cu poliția locală afgană, doi militari români originari din județul Buzău au murit. Evenimentul nefericit a avut loc sâmbătă, 7 mai în jurul orei 10.40, în apropierea localității Kandahar.
Subofițerii care și-au pierdut viața fac parte din cadrul unității de Operațiuni Speciale Buzău. Pe lângă cele două victime, o a treia, tot militar, a fost rănit. Cel din urmă a fost transportat la un spital din zonă, urmând ca în scurt timp să fie transferat la un alt spital din Germania.
CITEȘTE ȘI: Au picat pe capete la proba psihologică
Cei doi bărbați care și-au pierdut viața sunt plutonierul Dumitrescu Iulian și sergentul Vizireanu Adrian. Cei doi militari aveau 36 de ani, erau căsătoriți, însă niciunul nu avea copii. Pe lângă cariera de militar, Vizireanu era legitimat și la Asociația Județeană de Fotbal, fiind arbitru de fotbal în Liga a III-a. Potrivit unui comunicat de presă transmis de MApN, incidentul în urma căruia doi militari și-au pierdut viața iar un al treilea a fost rănit face obiectul unei anchete conduse de o comisie militară.