FOTO: Senator buzoian prădat de hoți în Olanda
Senatorul buzoian UNPR, Constantin Popa a rămas fără bani și alte lucuri de valoare pe care le depozita în mașină, după ce aceasta a căzut pradă hoților de mașini din Amsterdam.
Se poate spune că Popa a avut un ghinion teribil; aflat într-o călătorie spre Bruxelles, unde mergea la Comisia de Buget și Finanțe, senatorul a făcut un scurt popas în capitala olandeză. La mai puțin de o oră după ce acesta și-a parcat mașina, parlamentarul uneperist și-a găsit autoturismul spart, mai exact luneta Mercedesului era complet distrusă, acesta constantând în cele din urmă că îi lipsesc banii, tableta și alte lucruri de valoare.