Furt de lemne în localitățile buzoiene Grebănu și Podgoria
La data de 9 decembrie , în timp ce desfăşurau activităţi pe raza de competenţă, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Gura Teghii au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 19 ani, la volanul unei autoutilitare cu care transporta material lemnos (20 mc) de esenţă fag, fără a deţine documente de provenienţă.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, materialul lemnos a fost confiscat şi predat reprezentanţilor silvici, iar autoutilitara şi remorca destinate transportului cantităţii de material lemnos, au fost ridicate în vederea confiscării. Tot la acest sfârşit de săptămână, poliţişti din cadrul Secţiei 7 poliţie rurală Grebănu, au depistat în trafic pe raza localităţilor Grebănu şi Podgoria, doi conducători auto, cu vârste de 24 şi 74 de ani, la volanul unor autovehicule care transportau material lemnos (peste 2 m.c ), fără a deţine documente de provenienţă. Cei doi şoferi au fost sancţionaţi contravenţional, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat reprezentanţilor silvici.
CITEȘTE ȘI: ATENȚIONARE ANM: Trei zile de ger și ninsori