Actualitate

Ibriș Vasile, rromul din Râmnicelu care a înșelat o firmă din Râmnicu Vâlcea în urmă cu aproximativ doi ani, a fost condamnat la închisoare cu executare

Justiția din România, chiar dacă se mișcă asemenea trenurilor regio, se află pe drumul cel bun, asta până când legile sale nu vor fi schimbate de către actualul Parlament. Spunem asta pentru că vineri după amiază, magistrații Curții de Apel Ploiești au decis condamnarea lui Ibriș Vasile, rromul din localitatea buzoiană Râmnicelu care în urmă cu aproximativ doi ani înșela o firmă din Râmnicu Vâlcea cu suma de 116000 RON.

 La vremea respectivă, Ibriș a comandat de la o societate comercială care se ocupa cu vânzarea de produse agroalimentare din spațiul intracomunitar, o cantitate semnificativă de fasole. În punerea la cale a infracțiunii penale, Ibriș Vasile, a fost ajutat de către Titi Fotache, Lepădatu Fănel și de Fotache Fănel, însă, conform datelor noastre, primul și-ar fi luat fapta asupra sa. Ibris Vasile, ajutat de celelalte persoane a cumpărat de la societatea comercială Eliola Arhiv SRL, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea care importa fasole din Egipt, cantitate în valoare de 116000 RON, însă ar fi „uitat” să achite banii. După multe sesizări făcute de administratorii societății din Râmnicu Vâlcea – Elena Pleșanu și soțul acesteia Mohamed Ahmed Abdoul Elabd la instituțiile abilitate, polițiștii și procurorii au intrat pe urmele evazioniștilor.

CITEȘTE ȘI: FOTO: Patru rromi din Râmnicelu au prejudiciat mai multe societăți din țară. Mascații i-au vizitat în această dimineață

O mână de ajutor a fost dată și de Ambasada Egiptului, de unde au primit o informare oficială despre marfa adusă din Egipt. Rromi au mai inșelat și o altă societate comercială din Brăila, prin aceeași metodă. După mai bine de un an și jumătate de la comiterea faptelor, instanța a decis condamnarea lui Ibriș Vasile la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare și la plata sumelor aferente, adică 190.205 RON, incluzând celelalte cheltuieli judiciare. De asemenea, instanța a concluzionat și menținerea sechestrului asigurator instituit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat pe imobilul aparținând inculpatului. Cel condamnat poate face apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *