Actualitate

Mandat adus la îndeplinire de polițiștii buzoieni

În ziua de 22 septembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat, pe raza municipiului Buzău, un adolescent în vârstă de 16 ani, din orașul Făurei, judeţul Brăila, căruia îi fusese aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie.

Măsura a fost stabilită de Judecătoria Buzău printr-o sentinţă penală rămasă definitivă. Imediat după depistare, adolescentul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, fiind predat ulterior unei escorte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În aceeaşi zi, în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Secţiei 3 poliţie rurală Berca, a fost pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Buzău pe numele unui tânăr din comuna Berca, în vârstă de 25 de ani, condamnat la 4 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor. Tânărul respectiv a fost introdus în Penitenciarul Focşani, în vederea executării pedepsei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *