Actualitate

Ne mișcăm ca melcul: Ducu Rață, un violator din Buzău a făcut o nouă victimă chiar în seara de Crăciun. Acum se află în libertate cu cine știe ce alte gânduri

Un obsedat sexual din municipiul Buzău, Ducu Rață, condamnat la închisoare pentru hărțuire sexuală, a recidivat în seara de Crăciun. Rață, fost elev al unui liceu industrial din municipiul Buzău, a agresat o fată de 34 de ani din același oraș și a încercat să o violeze chiar în fața scării blocului în care aceasta locuia.

Rață ar fi urmărit victima, a încolțit-o în fața ușii și după aceea a lovit-o. Fata a țipat și s-a zbătut, evitând astfel violul, însă s-a ales cu mai multe traumatisme plus o fractură de piramidă nazală. Oamenii legii au fost anunțați de vecini, care au auzit totul, iar la nici două ore de la producerea agresiunii au reușit să îl identifice pe agresor, pe care l-a internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, unde a rămas internat pentru o perioadă scurtă de timp.

CITEȘTE ȘI: Element surpriză în dosarul „Mafia permiselor” de la Buzău. Examinatorii Adrian Botezatu, Andrei Chitic, patronul unei școli de șoferi din Buzău și un primar se vor întâlni în instanță pe 25 ianuarie

În clipa de față agresorul este liber, iar dosarul său se află încă în lucru la polițiștii judiciari. Potrivit unor informații, după ce a fost examinat psihologic, specialiștii au constatat că acesta are discernământ. Ireal este faptul că pe toată perioada desfășurării cercetărilor, Rață rămâne liber pe străzile din Buzău și nu numai, fiind capabil de o nouă faptă.

UPDATE: Surse judiciare din cadrul anchetei ce îl vizează pe Ducu Rață ne-au informat că acest individ se află în prezent internat în cadrul Spitalului Săpoca, urmând să rămână aici pe toată durata desfășurării cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *