O primă ipoteză care a dus la declanșarea incendiului de la Pensiunea „Umbra Lupilor” din Ciuta
După mai bine de 24 de ore de la izbucnirea incendiului devastator care a mistuit pensiunea „Umbra Lupilor” de la Ciuta, se conturează o serie de concluzii referitoare la cauza declanșării incendiului, însă polițiștii și pompierii sunt cei în măsură să dezlege ițele unei povești întortocheate.
Potrivit localnicilor, ipoteza răzbunării intră în calcul. Proprietarul pensiunii, un om de afaceri din Buzău, ar fi închiriat locația unor persoane din județul Constanța. Cei din urmă ar fi renovat clădirea în speranța dezvoltării afacerii. Potrivit unor surse, constănțenii nu i-ar mai fi plătit chiria proprietarului de drept, motiv pentru care chiriașii au decis să plece. Ghinionul a făcut ca, în toiul nopții, acoperișul locației să fie cuprins de flăcări, iar constănțenii care se aflau încă în pensiune alături de alți 14 muncitori să fie evacuați.
În mod oficial, incendiul ar fi fost declanșat de un scurtcircuit la rețeaua electrică. Conform altor informații relatate în presa națională, patronul pensiunii nu ar fi avut asigurare pe clădire, chiar dacă, la semnarea contractului, chiriașii s-ar fi obligat să încheie o poliță de asigurare. Așadar, până la o concluzie certă venită din partea autorităților, orice supoziție, venită sau nu pe surse, rămâne valabilă.