Obișnuiești să ții telefonul mobil între picioare atunci când conduci?
Probabil că marea majoritate a tinerilor din ziua de azi obișnuiesc să doarmă cu telefonul mobil în dormitor, ba chiar unii, adorm cu celularul sub pernă. O astfel de practică este direct răspunzătoare pentru unele tulburări de somn și pentru inducerea stării de „hipervigilență”.
Potrivit unor studii britanice, opt din zece persoane țin telefonul mobil în apropierea patului în toiul nopții și aproape jumătate utilizează mobilul pe post de ceas deșteptător. În altă ordine de idei, dacă această practică s-a impregnat în obiceiurile românilor fără să intereseze pe cineva prea mult, o altă practică mult mai nocivă afectează din ce în ce mai mulți șoferi. Fără să îți dai seama, în timp ce șofezi, așezi telefonul mobil pe scaun, chiar între picioare. Potrivit unor studii americane, poziționarea mobilului între picioare, în timp ce conduci afectează, datorită undelor emise, zona aparatului reproducător la ambele sexe. Cu alte cuvinte, dacă ții celularul între picioare în timp ce conduci, riști să dezvolți apariția cancerului testicular în cazul bărbaților și cancerul ovarian, în cazul femeilor. Datorită undelor emise, dar și a valorilor SAR ale telefonului, riscul de apariție a unei complicații în zona genitală este crescut. Cercetătorii recomandă ca în timpul șofatului, telefoanele mobile să fie ținute cât mai departe de zona inghinală. Așadar, dacă ai citit articolul acesta și te regăsești în concluziile cercetătorilor, te rugăm să renunți la aceste practici nocive pentru sănătatea ta.