Actualitate

Parcul Crâng din Buzău va deveni un fel de Volkspark Friedrichshain din Berlin

După ce circulația autoturismelor pe aleile din parcul buzoian Crâng a fost interzisă, lucrările de asfaltare au fost finalizate iar barierele de acces montate, urmează ca municipalitatea să intre în posesia pădurii Crâng, care ar urma să fie amenajată după un model german.

Pentru acest proiect, edilul municipiului Buzău se va documenta la Berlin. Acum, Primăria Buzău așteaptă să intre în vigoare hotărârea locală care prevede preluarea pădurii Crâng, iar în următorii doi ani, dacă toate vor merge conform planificărilor, autoritățile locale ar trebui să reamenajeze întreaga suprafață.

CITEȘTE ȘI: Fratele lui Cătălin Moroșanu implicat într-un grup infracțional organizat care a prejudiciat statul român cu peste 3 milioane de euro

Pădurea din care face parte și Parcul Crâng din municipiul Buzău este de aproximativ două ori mai întinsă decât Herăstrăul și de zece ori decât Cișmigiul, însă doar o suprafață de zece hectare este amenajată pentru promenadă și agrement, restul de peste 170 de hectare de pădure fiind străbătută doar de cărări folosite de pădurarii care administrează fondul forestier. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *