Patru tineri buzoieni premiați în cadrul concursului național „Ion Barbu – Dan Barbilian”
Zeci de elevi din toată țara au luat parte în week-end-ul trecut la Concursul național „Ion Barbu – Dan Barbilian”, eveniment organizat la Călărași. Competiția ajunsă la cea de-a XXI-a ediție s-a desfășurat pe două secțiuni, una dedicată elevilor pasionați de matematică iar alta pentru elevii pasionați de Limba și Literatura Română.
Printre premianții acestei competiții s-au regăsit și patru buzoieni. Doi dintre aceștia au participat la secțiunea „Liceu” și doi la secțiunea „Gimnaziu”. Toți cei patru au urcat pe podium la concursul de Limba și Literatura Română. Aceștia sunt Petruț Dinu – medalie de aur (clasa a XI-a, Colegiul „B. P. Hasdeu”) și Sorina Gabriela Banu – medalie de argint (clasa a XII-a Colegiul „B. P. Hasdeu”), Maria Rotărescu – medalie de aur (clasa a VIII-a, Școala nr. 15) și Ioana Rotărescu – premiu special (clasa a VII-a, Școala nr. 15). Asemenea edițiilor anterioare, concursul de la Călărași a urmărit stimularea talentului și creativității elevilor, dorind să realizeze și un schimb de opinii între participanți și personalitățile culturale.
CITEȘTE ȘI: A murit profesorul Dan Manolescu