Actualitate

Ploi, vânt puternic și ninsoare în județul Buzău

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori moderate cantitativ în nordul și centrul țării, precipitații mixte abundente în nord-est și viscol în zona montană, valabil de sâmbătă, ora 23:00 până duminică ora 22:00. Avertizarea de vreme rea este valabilă și pentru județul Buzău, pentru zona de munte.

În regiunile nordice şi centrale vor predomină ninsorile, în general moderate cantitativ, în nord-est vor fi precipiatii abundente sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 50…60 km/h. În toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60…70 km/h, iar pe creşte 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, mai avertizează meteorologii. De asemenea, ANM a actualizat o informare meteo emisă vineri, valabilă de sâmbătă ora 16.00 până duminică ora 22.00, referitoare la precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.

CITEȘTE ȘI: Un patinoar și un Târg de Crăciun vor fi deschise la Buzău în Piața Dacia

În intervalul menţionat se vor semnala precipitaţii în toată ţară, iar în vest, sud-vest, centru, nord şi nord-est,cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 50…60 l/mp în zona montană şi în Moldova. Vor fi ploi pe arii extinse, iar începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (12/13 noiembrie) şi pe parcursul zilei de duminică, 13 noiembrie, ploile se vor transformă în lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-est, centru şi trecător în vest. Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi 50…60 km/h, iar la munte şi pe parcursul zilei de duminică şi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi rafale de peste 60….70 km/h.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *