Actualitate

Poliţiştii locali ar putea avea noi atribuţii dacă propunerea unor parlamentari PNL va fi votată

Având în vedere că reglementările legislative actuale în ceea ce priveşte atribuţiile poliţiştilor locali sunt vagi, un grup de 14 parlamentari aparţinând Partidului Naţional Liberal a depus un proiect de lege prin care oferă drept poliţiştilor locali în ceea ce priveşte dirijarea traficului, legitimarea şoferilor şi chiar aplicarea de amenzi, practici întâlnite doar la poliţiştii rutieri.

Potrivit Legii 155/2010, care reglementează activitatea Poliţiei locale, instituţia are atribuţii şi în privinţa circulaţiei pe drumurile publice, însă ele nu sunt precizate explicit. OUG 195/2002, care prevede atribuţiile poliţiei rutiere, nu a fost modificată după intrarea în vigoare a Legii 155, ceea ce a dus efectiv la un vid legislativ. În practică, s-au evidenţiat aplicări neunitare ale legii, fiind cazuri în care Poliţia locală, în baza Legii 155, a aplicat amenzi, iar instanţa le-a anulat, iar alte cazuri în care ele au fost susţinute. Proiectul iniţiat de cei 14 parlamentari PNL modifică OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, adăugând şi Poliţia locală la toate capitolele în care Poliţia rutieră are atribuţii.

CITEŞTE ŞI: Zero reuşite pentru edilul râmnicean în ceea ce priveşte scoaterea apei de ploaie din facturile râmnicenilor. La Buzău, Toma a chemat astăzi consilierii locali pentru a vota punerea în aplicare a deciziei ADI Buzău 2008

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *