Actualitate

Prezentarea raportului activității Inspectoratului de Poliție Județean Galați pentru anul 2024

În anul 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Galați și-a concentrat activitatea pe menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pe prevenirea și combaterea tuturor formelor de criminalitate. De asemenea, un obiectiv important a fost asigurarea resurselor umane, materiale, financiare și informaționale necesare pentru dezvoltarea și menținerea capacității operaționale a Poliției Române.

PREVENIREA CRIMINALITĂȚII

În cadrul IPJ Galați, în anul 2024, au fost elaborate și implementate mai multe programe de prevenire a criminalității, având ca obiective principale: prevenirea criminalității informatice, combaterea violenței domestice și protecția minorilor împotriva victimizării.

Activitățile desfășurate au avut drept scop prevenirea victimizării minorilor, a violenței domestice, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și a infracțiunilor informatice.

În ceea ce privește prevenirea victimizării minorilor, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității a desfășurat, pe parcursul anului, 358 de activități, beneficiarii direcți fiind peste 14.000 de elevi din unitățile de învățământ din județul Galați.

Dintre proiectele și campaniile cu impact pozitiv asupra grupurilor țintă vizate, menționăm:

  • Proiectul „Școala Siguranței TEDI” – destinat prevenirii victimizării elevilor din clasele I;

  • Proiectul „Fără discriminare!” – axat pe prevenirea discriminării și a infracțiunilor motivate de ură;

  • Campania „Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!” – dedicată conștientizării riscurilor generate de apelurile abuzive la numărul unic de urgență;

  • Proiectul „Plecatul de acasă nu e o soluție” – vizând prevenirea plecărilor voluntare din familie sau din centrele de plasament;

  • Campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția” – având ca scop crearea unui climat sigur în mediul școlar și prevenirea consumului de droguri;

  • Campania „Sărbători în siguranță” – menită să reducă riscul infracțiunilor și al victimizării în perioada sărbătorilor de iarnă.

În domeniul prevenirii criminalității informatice, IPJ Galați a organizat 109 activități de informare, adresate diferitelor grupuri țintă (elevi, cadre didactice, membri ai comunității, tineri, voluntari etc.). Acestea au inclus atât sesiuni educative, cât și acțiuni de distribuire a materialelor informative în locații de interes public, numărul total de beneficiari depășind 4.100 de persoane.

Au fost implementate la nivel local următoarele demersuri preventive naționale:

  • Campania #SigurantaOnline (prevenirea fraudelor online, siguranța copiilor în mediul online, securitatea cibernetică);

  • Campania de prevenire a fraudelor informatice care au ca mod de operare investițiile online în acțiuni/criptomonedă.

ACTIVITĂȚI PENTRU DESERVIREA COMUNITĂȚII

În perioada analizată, structura de ordine publică a desfășurat 86 de acțiuni cu efective mărite și 15895 de controale, fiind constatate 886 de infracțiuni, dintre care 674 în flagrant delict. Polițiștii de ordine publică au participat, de asemenea, la 158 de activități de asigurare a ordinii cu ocazia adunărilor publice.

Prin Sistemul Național Unic al Apelului de Urgență 112, au fost recepționate 54223 de apeluri, comparativ cu 44628 în anul 2023, ceea ce reprezintă o creștere de 21,5%. Din totalul apelurilor, în 23% dintre cazuri a fost necesară intervenția echipajelor de poliție, respectiv 12517 intervenții, în creștere față de cele 11489 intervenții din 2023.

În mediul urban, polițiștii au intervenit la 5990 de solicitări prin SNUAU 112, iar în mediul rural la 6527 de solicitări.

Începând cu 1 ianuarie 2024, în județul Galați a fost operaționalizat Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) pentru monitorizarea persoanelor implicate în proceduri judiciare și execuționale penale, conform Legii nr. 146/2021 și H.G. nr. 1025/2022. În anul 2024, polițiștii din cadrul compartimentului Monitorizare Electronică au gestionat montarea a 112 brățări electronice, după cum urmează:

  • 100 brățări pentru ordine de protecție/ordine de protecție provizorii emise în baza Legii nr. 217/2003;

  • 2 brățări pentru ordine de protecție provizorii emise în baza Legii nr. 26/2024;

  • 8 brățări pentru control judiciar;

  • 2 brățări pentru arest la domiciliu.

COMBATEREA INFRACȚIONALITĂȚII ASOCIATE VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, una dintre priorități a fost desfășurarea activităților destinate prevenirii și combaterii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie.

Conform analizei datelor statistice privind infracțiunile sesizate, în anul 2024, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut comparativ cu anul precedent, de la 1.650 în 2023 la 1.782 în 2024.

În cursul anului 2024, în 40 de cazuri au fost dispuse măsuri de reținere a persoanelor cercetate, iar în 26 de cazuri, instanțele au emis mandate de arestare pe o perioadă de 30 de zile. Într-un caz s-a dispus măsura arestului la domiciliu, iar în 13 cazuri, procurorii au dispus măsura controlului judiciar.

În perioada analizată, au fost înregistrate 727 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 408 au fost ordine de protecție, iar 319 au fost ordine de protecție provizorii.

SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER

Evoluția dinamică și complexă a situației operative pe linia siguranței rutiere, precum și cerințele cetățenilor pentru sporirea siguranței în timpul deplasărilor pe drumurile publice, au impus identificarea unor noi modalități și resurse pentru creșterea capacității de acțiune a poliției rutiere din județul Galați.

În principal, obiectivul a fost asigurarea prezenței polițiștilor rutieri în zonele cu risc ridicat de accidente și în perioadele de trafic intens, atât în interiorul localităților, cât și în afara acestora. De asemenea, s-au desfășurat acțiuni cu efective mărite, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu alte structuri de poliție sau cu reprezentanți ai instituțiilor abilitate să reglementeze domeniul rutier.

În anul 2024, au fost înregistrate 151 de accidente rutiere grave (17% față de anul 2023), soldate cu 125 de persoane rănite grav (- 15%) și 46 de decese (-11%).

Principalele cauze ale accidentelor rutiere au fost:

  • vina pietonilor – 22%

  • viteza, în două forme: neregulamentară și neadaptată la condițiile de drum – 14,7%

  • abaterile bicicliștilor – 14%

  • neacordarea de prioritate vehiculelor – 8,7%

  • neacordarea de prioritate pietonilor – 8,7%

În perioada analizată, polițiștii rutieri au constatat 402 infracțiuni, au aplicat 42.398 de sancțiuni contravenționale și au reținut, în vederea suspendării, 3.939 de permise de conducere și 1.830 de certificate de înmatriculare.

CRIMINALITATEA CONTRA PATRIMONIULUI

În cursul anului 2024, sesizările privind infracțiunile contra patrimoniului au înregistrat o scădere față de anul 2023, cu 5,67%.

Numărul furturilor din locuințe, a furturilor din autoturisme și din societăți comerciale a scăzut, comparativ cu anul 2023, cu 30,31%, 13,16%, respectiv 20%.

În cadrul activităților investigative, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Galați au identificat și indisponibilizat 15 autovehicule sustrase din afara României, valoarea acestora fiind de aproximativ 235.000 de euro.

Pe linia infracțiunilor de tâlhărie, în anul 2024 se constată o scădere cu 21,62%, față de anul 2023.

CRIMINALITATEA ECONOMICO-FINANCIARĂ

În anul 2024, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Galați a înregistrat 511 dosare penale, vizând fapte de evaziune fiscală, prevenirea și sancționarea spălării banilor, contrabandă și trafic ilegal cu țigarete, infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, achiziții publice, infracțiuni în domeniul administrației publice și încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală.

Prejudiciul recuperat în cursul anului 2024 a fost de 4.864.360 lei.

REGIMUL ARMELOR, EXPLOZIVILOR ȘI SUBSTANȚELOR PERICULOASE

În anul 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și desfășurat 111 acțiuni și 216 controale pe linia armelor și munițiilor, 22 de acțiuni pe linia braconajului cinegetic, activități care au dus la confiscarea a 93 de arme de foc (29 letale și 64 neletale) și 2.063 de elemente de muniție.

De asemenea, au fost organizate 29 de acțiuni pe linia explozivilor și articolelor pirotehnice și 21 de acțiuni în domeniul substanțelor toxice, deșeurilor periculoase și protecției plantelor. În urma acestor acțiuni, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 2.545 de kilograme de articole pirotehnice, 4.345 de litri de substanțe periculoase și 3.471 de litri de produse pentru protecția plantelor, precum și peste 3 kilograme de deșeuri periculoase.

În perioada analizată, au fost constatate 219 infracțiuni, dintre care 106 la regimul armelor și munițiilor, 56 la regimul explozivilor și substanțelor periculoase, 17 infracțiuni privind fondul cinegetic și protecția vânatului, 20 de infracțiuni de uz de armă fără drept, 2 infracțiuni de contrabandă cu arme și 18 infracțiuni diverse.

Pe parcursul anului, au fost constatate 49 de contravenții, iar valoarea sancțiunilor aplicate a fost de aproximativ 153.710 lei.

INFRACȚIONALITATEA ÎN DOMENIILE SILVICULTURII ȘI PISCICULTURII

Statistica infracțiunilor în domeniul silvic evidențiază faptul că, pe parcursul anului 2024, au fost înregistrate 78 de dosare penale având ca obiect infracțiuni prevăzute de Codul Silvic.

În ceea ce privește constatarea contravențională pe linie silvică, au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 65.500 de lei.

În domeniul piscicol, au fost înregistrate 18 dosare penale, 8 în mediul urban și 10 în mediul urban, fiind aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.500 de lei.

ACTIVITATEA PE LINIE DE URMĂRIRI ȘI SUPRAVEGHERI JUDICIARE

În anul 2024, polițiștii din cadrul I.P.J. Galați au depistat 202 persoane date în urmărire națională și 40 de urmăriți internațional, punând în aplicare mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, mandate de arestare preventivă, cele de internare în centre de reeducare, precum și mandate europene de arestare.

Pe parcursul anului au fost depistați 75 de minori dispăruți de la domiciliu, dați în urmărire națională, și 91 de persoane majore.

În perioada de timp analizată, polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare au organizat o serie de acțiuni, în județul Galați, pentru verificarea modului în care persoanele aflate în supraveghere respectă obligațiile stabilite de organele judiciare. În urma acestora, s-au constatat cazuri în care persoanele supravegheate au încălcat obligațiile impuse de organele judiciare, fiind întocmite, în acest sens, 92 de sesizări, iar în 16 cazuri, măsura inițială a fost schimbată cu o măsură preventivă mai severă.

SIGURANȚA ȘCOLARĂ

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat, pe parcursul anului 2024, 398 de activități preventiv-educative, dintre care 117 activități pentru prevenirea faptelor comise cu violență, 73 de activități de prevenire a consumului de substanțe cu efect psihoactiv, organizate în unitățile de învățământ, în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog – Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați, 56 de activități dedicate combaterii fenomenului de bullying și cyberbullying, 50 de activități pentru prevenirea faptelor de port fără drept de obiecte periculoase, 5 activități destinate prevenirii traficului de persoane, în colaborare cu lucrători din cadrul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Galați și 97 de activități axate pe respectarea legislației rutiere, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, răspunderea penală a minorilor, criminalitatea informatică, prevenirea disparițiilor voluntare și reducerea riscului de victimizare a minorilor.

În perioada 29 ianuarie – 21 iunie 2024, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități în cadrul Campaniei pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar, destinate elevilor claselor a VI-a și a VIII-a.

De asemenea, cu ocazia „Zilei Internaționale pentru Non-Violență în Școală – 30 ianuarie”, au fost organizate activități de informare a elevilor, în cadrul cărora a fost prezentat și Concursul Național de Creație „Siguranța Școlară”.

În perioada 1 iulie – 31 august 2024, au fost desfășurate activități în cadrul Campaniei de informare privind riscurile la care se pot expune elevii în timpul vacanței de vară și influența grupului de prieteni în determinarea unor comportamente riscante – „Împreună pentru o vacanță în siguranță!”.

De la începutul anului școlar 2024 – 2025, au fost organizate 126 de activități în 82 de instituții de învățământ, în cadrul Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare asupra necesității asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar – „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”.

ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI ANIMALELOR

În anul 2024, infracționalitatea sesizată în domeniul protecției animalelor a înregistrat un trend descendent față de perioada similară a anului 2023, scăderea fiind de 14%.

Principalele infracțiuni sesizate au fost fapte prevăzute de O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul câinilor periculoşi, Legea 205/2004 R privind protecţia animalelor și de O.U.G. 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.

În cursul anului, în urma desfășurării activităților din competență, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au aplicat 422 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 357.700 de lei.

SERVICIUL CRIMINALISTIC

Una dintre liniile de muncă specifice criminaliștilor o reprezintă investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei care, prin importanța şi complexitatea sa, are un rol prioritar în asigurarea probatoriului științific și în soluționarea cauzelor. Astfel, în perioada analizată au fost efectuate 3.034 de deplasări pentru efectuarea cercetării locului faptei.

Din totalul de fapte la care a fost efectuată cercetarea la fața locului, au rămas în evidență 4.589 urme de diverse categorii, apte examinărilor criminalistice.

În urma examinării materialelor puse la dispoziție de organele de cercetare penală, la nivelul Serviciului Criminalistic au fost întocmite 249 rapoarte de expertiză, constatări criminalistice și procese verbale de percheziție informatică (33 dactiloscopice, 27 grafoscopice, 17 traseologice și 57 balistice) care au contribuit la identificarea mai multor persoane și obiecte.

                                                              SERVICIUL PENTRU ACȚIUNI SPECIALE

Pe parcursul anului 2024, Serviciul pentru Acțiuni Speciale a executat 382 de misiuni, constând în intervenții, patrulare în comun cu structurile de ordine publică, percheziții domiciliare, filtre rutiere, razii, acțiuni de prindere în flagrant delict, misiuni de escortare și transporturi speciale.

De asemenea, Compartimentul Pirotehnic a organizat/desfășurat 222 de exerciții aplicative și 7 instructaje de prevenire. Cele 64 de misiuni desfășurate de polițiștii Compartimentului Pirotehnic includ și controale tehnice de specialitate la festivaluri organizate cu ocazia sezonului estival.

PREGĂTIREA PROFESIONALĂ

În cursul anului 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galaţi au efectuat activități practice şi teoretice de pregătire pentru îmbunătățirea, dezvoltarea şi consolidarea capacităților şi abilităților în domeniul tacticii polițienești, cu aplicarea acestora în situații practice specifice în domeniul în care îşi desfășoară activitatea, în domeniul educației fizice și sportului precum și în domeniul tragerilor cu armamentului din dotare.

În perioada ianuarie – decembrie 2024, polițiștii au desfășurat activități de pregătire privind tactica polițienească, utilizarea armamentului din dotare şi procedeele de autoapărare. Aceste ședințe de pregătire și de tragere cu armamentul din dotare au fost desfășurate în locații special destinate, atât în municipiul Galaţi cât și în alte localități din județ.

În perioada ianuarie – decembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, studenții Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București și elevii Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina aflați în stagiul de practică, au participat la programul de instruire. De asemenea, polițiștii din cadrul inspectoratului au urmat cursuri de conducere defensivă.

ACCESAREA FONDURILOR EXTERNE NERAMBURSABILE

Pe linie de Afaceri Europene şi Finanțări Nerambursabile

Este în curs de implementare proiectul POLIIICE – Powerful Lawful Interception, Investigation and Intelligence, nr. 101073795/20.07.2022, finanțat prin Programul Horizon Europe, în cadrul căruia Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi are calitatea de partener. În cadrul acestui proiect, IPJ Galaţi are o alocare bugetară 42.500 euro şi, totodată, este beneficiar cu titlu gratuit a tehnologiilor dezvoltate. Data finalizare a proiectului este 30.09.2025.

Este în curs de implementare proiectul TRACY – a big data analyTics from base-stations Registrations And Cdrs e-evidence sYstem, finanțat prin programul Digital Europe, în cadrul căruia IPJ Galați este  partener și beneficiar. În cadrul acestui proiect, IPJ Galaţi are o alocare bugetară 52.965 euro şi, totodată, este beneficiar cu titlu gratuit a tehnologiilor dezvoltate, data de finalizare fiind 31.05.2025.

De asemenea, este în curs de implementare proiectul Modernizare în vederea creșterii eficienței energetice a sediului Secției 4 Poliție Galați, finanțat prin PNRR, Componenta 5 – Valul Renovării – cu buget de 1.943.454,39 lei – data finalizare 14.02.2026.

Inspectoratul de Poliție Județean Galați își propune ca în anul 2025 să continue eforturile pentru menținerea unui climat de siguranță publică, prin prevenirea și combaterea infracționalității, protejarea cetățenilor și a patrimoniului acestora, precum și asigurarea respectării normelor legale în toate domeniile de activitate.

Totodată, Inspectoratul de Poliție Județean Galați va consolida parteneriatul cu comunitatea, intensificând acțiunile de prevenire a criminalității și intervențiile operative pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Un accent deosebit va fi pus pe combaterea criminalității organizate, reducerea riscurilor rutiere, protecția grupurilor vulnerabile și prevenirea delincvenței juvenile, asigurând în același timp un răspuns prompt și eficient la solicitările cetățenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *