Se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței la Puiești – Anunțul primăriței Rodica Bârlă
Începând cu data de 7.10.2024 se pot depune cereri pentru acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței în conformitate cu prevederile Legii nr.226/2021, privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Odată cu depunerea dosarului pentru încălzirea locuinței se poate solicita și Suplimentul pentru energie care se acordă lunar, în sumă fixă, pe toată perioada anului și vizează consumul de energie electrică,de combustibili solizi şi petrolieri și de gaze naturale şi energie termică în funcție de sursele de furnizare utilizate.
-Dosarul pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei se depune la primăria localității pe raza careia se află locuința solicitantului.
–Cererile tip și declarațiile pe propria răspundere se pot prelua de la sediul primăriei sau se pot descărca de pe site-ul instituției Informații publice, Asistență socială,
Acte necesare.
,,Am rugămintea să distribuiți postarea și pe cât posibil să aduceți la cunoștință cât mai multor persoane vârstnice (rude, vecini).,, , a spus primărița din Puiești într-o postare pe o rețea de socializare.