Și-au reconfirmat pozițiile
Penelistul Valentin Urloiu a dorit să înlăture orice speculație electorală care plana asupra comunei Valea Râmnicului. Astfel, Urloiu, ajutat de echipa din care face parte a postat recent pe pagina personală de Facebook o fotografie în care apare alături de Marin Jurubiță, fostul candidat pentru ocuparea funcției de edil a comunei Valea Râmnicului.
Potrivit descrierii postării sale, Urloiu ține să liniștească cetățenii asupra speculațiilor din ultima vreme și totodată își reconfirmă poziția de prietenie față de Marin Jurubiță; „Dragi prieteni și stimați cetățeni, revin cu o nouă postare pentru a clarifica un aspect care neliniștește multe persoane. Datorită speculațiilor din ultima vreme care vizau în mod direct persoana domnului Marin Jurubiță, am decis astăzi, cu acordul dumnealui, să înlăturăm orice semn de întrebare; eu și domnul Jurubiță vom forma în continuare o echipă puternică , închegată și hotărâtă, gata să se implice oricând în rezolvarea problemelor cetățenilor comunei Valea Râmnicului. Vă asigurăm pe această cale că prietenia noastră nu înseamnă doar o echipă puternică ci și o confirmare a angajamentului de corectitudine și devotament față de cetățenii comunei noastre. Așa să ne ajute Dumnezeu!„