Suspiciune de crimă într-o localitate din Buzău. Și-ar fi omorât prietenul de pahar
Sâmbătă dimineața criminaliștii buzoieni însoțiți de un echipaj de ambulanță au ajuns în localitatea buzoiană Cochirleanca, în urma primirii unui apel care anunța moartea unui localnic în vârstă de 75 de ani.
Cadavrul bărbatului, care nu prezenta urme vizibile de lovituri, a fost descoperit pe o uliță din localitate, la câțiva metri de casă. Vecinii bătrânului spun că toată seara acesta s-a aflat în companai altui bărbat, timp în care aceștia ar fi consumat mai multe băuturi alcoolice.
CITEȘTE ȘI: Un tânăr buzoian, erou la București! Acesta a salvat o femeie de la suicid chiar la metrou
Oamenii legii l-au identificat pe prietenul de pahar, însă pentru că se afla într-o stare avansată de ebrietate nu au putut obține nicio declarație de la acesta. Chiar și așa, criminaliștii iau în calcul și varianta în care cei doi s-ar fi cinstit toată noaptea, iar pe fondul unui conflict iscat spontan, situația a degenerat. Criminaliștii au mai descoperit și faptul că bătrânul ar fi murit în curte sau în propria locuință, însă trupul a fost mutat pe ulităță, la aproximativ 10 metri de casă.