Vineri, 15 septembrie, ziua în care s-a dat startul scumpirilor în țară
Vineri, 15 septembrie este prima zi în care programul de mărire al taxelor și impozitelor introduse de PSD se simte fizic în buzunarele românilor. Așadar, data de 15 septembrie marchează primul termen al majorărilor din zona carburanților, prețul acestora crescând cu 16 bani pe litru.
Următorul val de scumpiri îi va lovi pe șoferi pe 1 octombrie, atunci când se anunță noi creșteri de prețuri la pompă. În şedinţa din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv. De atunci, transportatorii profesionişti, care sunt şi cei mai mari consumatori de carburanţi, au ameninţat cu proteste şi au avertizat că vor alimenta dinafara ţării dacă nu li se va restitui o parte din acciză.
CITEȘTE ȘI: Consiliul Județean al Elevilor se va întruni într-o ședință extraordinară. Iată ce subiecte se vor discuta
„În lipsa dialogului constructiv şi la presiunea absolut firească a firmelor de transport, probabil doar prin ample manifestări publice se pot rezolva aceste situaţii, iar transportatorii sunt oricând gata să reînceapă acţiunile de protest în toată ţara, după modelul celor organizate în 2016 din cauza tarifelor RCA”, au avertizat patronatele de profil.