Bătaie la beție
Un bărbat de 32 de ani din comuna Balta Albă a fost snopit în bătaie marți noaptea de doi consăteni.
Conflictul a escaladat în timp ce tinerii se îndreptau spre casă după ce în prealabil au consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitate. Agresorii în vârstă de 19 și respectiv 27 de ani au început să îl lovească pe camaradul de pahar după ce și-au adus aminte că victima le-ar fi reproșat ceva în trecut.
Cel bătut a reușit să sune la 112 cerând intervenția echipajelor medicale. La fața locului s-au deplasat și lucrătorii din cadrul Secției 8 ai Poliției Rurale Râmnicelu. Celor doi agresori le-au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “lovire și alte violențe”.