Stiri judetene

Hoț de 16 ani prins de polițiștii din Grebănu: Cât a furat acesta

În ziua de 1 martie, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Grebănu cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat și Inspectoratului de Poliție Județeană Neamț, au identificat principalul bănuit în cazul unui furt calificat din locuință, un minor în vârstă de 16 ani, din Iași.

Din verificări s-a stabilit faptul că în ziua de 21 februarie, tânărul ar fi pătruns în curtea imobilului persoanei vătămate, o femeie în vârstă de 79 de ani, din Racovițeni, sub pretextul de a cumpăra un bun de la aceasta.

Minorul i-ar fi înmânat femeii o bancnotă de 200 de lei aceasta fiind nevoită să îi dea rest. Bănuitul ar fi profitat de neatenția femeii și ar fi sustras aproximativ 10.000 de lei din sertarul în care a observat că aceasta păstrează banii.

Prejudiciul a fost recuperat de către polițiști și predat persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.

Foto cu titlu de prezentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *