Liderii PNL Buzău afirmă că nu vor face alianță cu PMP
Liderii PNL Buzău susțin că nu vor face niciodată alianță sau vreo înțelegere cu PMP. Șefii organizației județene a PNL Buzău fac un apel către electoratul de dreapta să voteze „un partid onest, care în următorii 4 ani, cât va fi la guvernare, va dezvolta România și-i va conferi o altă față„.
Într-o conferință de presă, candidații PNL au oferit detalii juranliștilor prezenți în sală despre voturile acordate partidelor mici de dreapta. Aceștia susțin că cel puțin la Buzău, voturile date partidelor mici de dreapta se vor duce, după redistribuire, către PSD. Romanescu a declarat că : „o alianță cu PMP este imposibilă. Niciodată nu vom face o alianță cu PMP. Vreau să le spun buzoienilor că toate voturile pe care le vor acorda acestui partid, deci PMP, sint voturi pierdute, pentru că, de fapt, merg în favoarea PSD, pentru simplul fapt că PMP nu va trece pragul electoral şi automat toate voturile vor fi pierdute şi se vor duce către PSD„.
În altă ordine de idei, Teodor Atanasiu a declarat că PMP nu va trece de pragul electoral de 4%: „În toate sondajele de până acum, la toate partidele, şi la toate instituţiile, arată că PMP nu face pragul electoral. N-am văzut nici un sondaj în care să fie peste 4%. Absolut în toate sondajele care au apărut, PMP e la maximul de 4%, iar pragul este de 5%. În schimb, USR este peste pragul de 5%„. Totodată Atanasiu a mai spus că Buzăul nu este unul dintre fiefurile liberale, dar speră că la generale, PNL să echilibreze balanţa politică locală, înclinată acum către stînga. „Eu n-aş da vina pentru rezultatele de pînă acum la Buzău pe altcineva decît pe PNL. Au fost cîteva greşeli interne, au fost multe plecări la alte partide, fie că au plecat pe interese, fie pe Ordonanţa Dragnea, dar majoritatea au plecat pentru că fondurile publice au fost distribuite de PSD atât la nivel local, cât şi la nivel central“.