Președintele Consiliului Județean Buzău ar putea deveni cetățean de onoare al județului
Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, va deveni cetățean de onoare al județului, propunerea venind din partea vicepreședintelui instituției, Adrian Petre, în cadrul ședinței de lucru.
Propunerea urmează să fie analizată de aleșii buzoienilor în cadrul ședinței din 17 octombrie.
Promotorul acestei idei, Adrian Petre, spune în motivarea propunerii sale că titlul de cetățena de onoare este o recunoaștere a muncii depuse de Neagu în 24 de ani de administrație publică, respectiv, 6 mandate în Consiliu.
În primul său mandat, din perioada 1992 – 1996, Petre Emanoil Neagu a fost consilier județean, iar din 2004 și până în prezent, a fost vicepreședinte și respectiv președinte al instituției județene.
Pe lângă discutarea acestei propuneri, ședința de lucru din data de 17 octombrie are pe ordinea de zi 15 proiecte de hotărâre, dar și alte probleme legate de activitatea curentă .