S-a rupt lanțul de iubire: Toma îi cere demsia lui Neagu din PSD
Întreaga organizație județeană a PSD Buzău stă pe un butoi de pulbere, asta și pentru că disensiunile dintre primarul municipiului Buzău, Constantin Toma și președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu au trecut la o altă etapă.
Toma i-a cerut recent lui Neagu să își dea demisia din toate funcțiile publice pe care le deține, de la președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Buzău 2008 și până la funcția de președinte executiv al organizației județene a PSD. Toma l-a acuzat pe Neangu că face în continuare jocurile grupării care controlează în prezent Compania de Apă.
Reacția lui Toma ar fi una de înțeles dacă am sta să analizăm faptul că la ultima ședință a acționarilor Companiei de Apă, reprezentanții unităților administrativ-teritoriale mandatați să decidă soarta operatorului regional de apă nu au reușit să ajungă la nicio înțelegere. O nouă întâlnire a acționarilor Companiei de Apă va avea loc săptămâna viitoare, moment în care se așteaptă o dentesionare a relațiilor .